Potrivit companiilor de distribuție a energiei electrice, cazurile de furturi de energie s-au înmulţit încă din timpul pandemiei, când s-au întors în ţară persoane „specializate” în astfel de infracțiuni.
Oficialii CEZ, companie care administrează și rețeaua de distribuție a energiei electrice din județele Teleorman, Argeș, Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj și Mehedinți, susțin că numărul cazurilor de furturi de energie a crescut cu 12% în acest an față de aceeași perioadă a anului trecut. Aceste furturi au generat pierderi de peste 12 milioane de lei, echivalentul a 25.700 de MWh de energie electrică.
Furtul de energie a crescut constant, de la un an la altul
„În anul 2020, am avut 2.007 cazuri identificate din aproximativ 20.700 de cazuri verificate în județele din zona noastră de activitate – Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea. De obicei județele cu cele mai numeroase cazuri de sustragere sunt Dolj, Olt și Argeș. Cantitatea de energie electrică pierdută în 2020 a fost de 52.370 MWh iar valoarea prejudiciului a fost de aproximativ 24 de milioane de lei”, a spus Eugen Butoarcă, director executiv Distribuție Oltenia.
Acesta a arătat că și în anul următor furturile de energie au continuat. „Până la 30 iunie 2021 Distribuție Oltenia a identificat 1198 de cazuri de sustragere de energie electrică, cu aproximativ 12% mai multe cazuri față de aceeași perioadă a anului trecut. Valoarea prejudiciului creat de sustragerea de energie electrică în primele două trimestre ale anului 2021 se ridică la aproximativ 12 milioane de lei, echivalentul a 25.700 de MWh de energie electrică”, a adăugat el. Anul trecut, pe fondul creșterii prețurilor la energie, furturile au fost, de asemenea, numeroase.
Ce se întâmplă atunci când energia este furată
Furtul de energie nu are doar valoare financiară, ci afectează întreaga rețea, și, în fond, pe toți consumatorii. „Consumul fraudulos de energie influențează calitatea serviciilor, determină variații de tensiune și întreruperi ale alimentării cu energie electrică”, a mai spus Butoarcă. Dacă nu știați, aflați că furtul de energie se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Cum aflați dacă sunteți victima unui furt de energie
Dacă observați în apartament că există fluctuații și aparatele se mai opresc, poate că ar trebui să vă întrebați dacă nu cumva sunteți victima furtului de energie. Pentru asta aveți de parcurs un test foarte simplu, de altfel: scoateți din priză toate aparatele electrice și electrocasnice și stingeți toate becurile. Verificați indexul contorului.
În mod normal, contorul de energie ar trebui să se oprească și să nu mai înregistreze nimic. Dacă după o oră valoarea indexului de pe contor este modificată atunci trebuie să luați legătura cu distribuitorul de energie electrică, deoarece vi se fură energie pe care o plătiți deși nu o consumați.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook