Radu Mazăre s-a făcut băiat cuminte. Cu ce-și ocupă timpul în închisoare

Radu Mazăre s-a făcut băiat cuminte. Cu ce-și ocupă timpul în închisoare
Detenția l-a transformat total pe Radu Mazăre. Fostul edil al Constanței are acum preocupări cu totul și cu totul diferite.

Radu Mazăre nu mai e omul de altădată. Cel care stăpânea Constanța odinioară și-a găsit o ocupație nouă în spatele gratiilor.

Radu Mazăre s-a făcut băiat cuminte. Cu ce-și ocupă timpul în închisoare

Una dintre cele mai interesante personaje din România, Radu Mazăre, nu mai are nimic cu persoana de altădată. Fostul primar al Constanței se află de doi ani închis în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri și plaje din Mamaia și Constanța. Deși viața din spatiilor gratiilor este extrem de grea, Mazăre încearcă să-și facă viața mult mai frumoasă. Și să scape cât mai repede. Drept urmare, acesta a început să citească cărți de drept penal.

Nu mai poate ieși la muncă din cauza pandemiei

“Radu Mazăre are o nouă pasiune, citeşte cu precădere cărţi de drept penal. E şi un mod de a încerca astfel să găsească soluţii la situaţia sa actuală. De multe ori îmi pune întrebări de specialitate, deloc simple. Momentan, în ciuda caracterului semi-deschis în care îşi execută pedeapsa nu mai poate cere să iasă la muncă din cauza efectelor pandemiei de COVID-19.

Cum rata de infectare e foarte ridicată, activităţile comune din închisoarea Jilava s-au redus semnificativ. Însă noua sa pasiune pare să-i ocupe mare parte din timp”, a afirmat pentru Impact unul dintre avocaţii săi, Lizeta Haralambie.

Nu vrea să-și scrie memoriile

Dar nu doar cărți de drept penal, pentru că Mazăre a cerut familiei să-i aducă, pe lângă pachete cu mâncare sau alte lucruri care îi sunt necesare și cărți de beletristică și filosofie. În plus, avocata lui Mazăre a declarat cu ceva timp în urmă  faptul că fostul primar nu are de gând să-și scrie memoriile.

“Ne cere cărţi, multe cărţi. De istorie, de beletristică, de filosofie. Şi mai pot spune că nici prin gând nu-i trece să-şi scrie memoriile. Mai ştiu şi că e atent la ce se întâmplă în ţară şi în lume, fiindcă e mereu informat când discutăm despre un subiect sau altul”, a mai spus Lizeta Haralambie. Ca urmare a pandemiei, nici hotelul din Madagascar al lui Mazăre nu a mai produs nimic, resortul de lux, în care a investit 13 milioane de euro fiind închis pe o perioadă nedeterminată.

Sursă foto: zf.ro, constantadeazi

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp