Marile centre comerciale s-au aglomerat, în ultimele zile, semn că românii se pregătesc de Sărbătorile de iarnă și au pornit în căutare de cadouri, fără să mai țină seama că e pandemie, scrie medika.ro. Situația poate ridica probleme de sănătate publică, dacă numărul clienților din interior crește foarte mult și dacă nu sunt respectate regulile deja stabilite pentru prevenirea infecțiilor cu noul coronavirus.

Raed Arafat e cu ochii pe mall-uri

Într-o intervenție la Medika TV, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, a comentat situația.

”La acest moment există reguli clare privind numărul de persoane care intră în magazinele mici, regula de distanțare între persoane, portul măștii, distanțare la casele de marcat. Dacă trebuie și alte reguli, mai explicite, de limitare, acest lucru nu s-a discutat până în acest moment. Dar, insistent, continuăm să susținem că măsurile actuale trebuie respectate”, a spus secretarul de stat în MAI.

Dacă lucrurile vor avea o evoluție nefavorabilă, în sensul supraaglomerării centrelor comerciale, nu este exclus să se ajungă la o limitare a accesului, măsură care poate fi impusă, la propunerea Direcției de Sănătate Publică, prin Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență.

Raed Arafat a vorbit cu prefectul Capitalei

”DSP-ul are dreptul să facă acest lucru, poate să propună unele soluții, până la carantină, care să fie aplicate prin Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență. Chiar și măsura ca atunci când se intră la centrul comercial să existe o limitare a numărului de persoane, o limită clară, control mai intens. Am avut o discuție cu prefectul (n.r. Bucureștiului), controlul contează foarte mult, a controla respectarea măsurilor este foarte important”, a adăugat dr. Raed Arafat.

Tot azi, prefectul Traian Berbeceanu a anunțat că se vor intensifica controalele în piețe și centrele comerciale pentru a se verifica dacă se respectă regulile impuse.

România nu ar fi singura țară în care s-ar adopta o astfel de măsură. În Spania, guvernul regional a limitat accesul la 30 % din capacitate în mall-uri, fiind impuse reguli pentru evitarea aglomerației și a cozilor.


Puteți vizita Muzeul Țăranului Român inclusiv pe tabletă și telefon. Care sunt noutățile

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp