Andreea Bălan și Antoneasca, întoarcere în timp. Vedeți noul clip Andre, lansat azi, de Sfântul Andrei!

Andreea Bălan și Antoneasca, întoarcere în timp. Vedeți noul clip Andre, lansat azi, de Sfântul Andrei!
De ziua onomastică, Andreea Bălan și Andreea Antonescu și-au făcut revenirea pe scenă, împreună, reunite ca trupă, așa cum erau în liceu – Andre. Teaser-ul, care pe alocuri amintea de un clip celebru al lui Britney Spears, a fost postat de ceva timp. Azi, vedetele au lansat noul clip.

Andreea Bălan și Andreea Antonescu știu cum să își dozeze aparițiile incitante. Apar în lenjerie intimă sexy cu decoltee adânci împreună într-un pat, dansează în fuste mini și cămăși descheiate amețitor, poartă părul strâns în codițe. Reiau toate stereotipurile celor mai întâlnite fantezii.

Andreea Bălan și Andreea Antonescu făceau furori încă de când erau adolescente. Adică acum vreo 20 de ani. Lansau hit după hit, au vândut peste 1.200.000 de albume la vremea respectivă. Au primit patru discuri de platină și unul de aur, fiind prima formație din România care a ajuns la o astfel de performanță. Succesul a provocat însă conflicte între cele două fete, care au decis să pună capăt proiectului.

Trupa Andre a fost unul dintre cele mai populare grupuri muzicale românești, cu un un succes răsunător în doar trei ani de activitate. S-a destrămat în 2001.

Marea împăcare într-un clip sexy: „Nostalgii

Anul trecut cele două Andreea s-au reunit pentru un nou proiect muzical, „Reset la inimă”. Abia după mai bine de un an, cele două fete care poartă același prenume au lansat și o altă melodie. Ele au ales, din 10, o piesă cu care să își marcheze cu adevărat revenirea împreună pe scenă, ca Andre – „Nostalgii”.

„Dragilor, azi de Sfântul Andrei, vă oferim cadou videoclipul Nostalgii, cu emoție și dragoste pentru voi!”, a scris Andreea Bălan pe Instagram. Zeci de mii de vizualizări a făcut clipul în  numai câteva ore de la lansare.

Cu corpuri de invidiat, câteva tatuaje în plus, silicoane și oarece linii fine la ochi în plus, cele două artiste apar, după 20 de ani, în uniforme de fetișcane de liceu. Piesa le aduce aminte fanilor de perioada copilăriei și adolescenței, cu emoțiile primei iubiri.  „Nostalgia este cea care te cuprinde văzând acest videoclip. Retrăim copilăria! Bravo, fetelor, sunteți minunate!” – a fost unul din mesajele primite.

Muzica și versurile sunt realizate de: Ionut Bacula (Papu) și Vlad Manolache. În tradiția hit-urilor din tinerețe, cu coregrafie, în clip apar, pe lângă protagoniste, alți 10 dansatori.

Sursa foto: Instagram

Exclusiv. Alex Bodi umilit complet de fosta nevastă. Cum o ajută Dana Budeanu pe Bianca Drăgușanu