Pentru că până acum, de câte ori a fost căutat, a avut grijă să fie plecat de acasă, judecătorul a luat o decizie fără precedent în dosarul de abuz al prințului Andrew.
Conform Legii și regulilor de practică civilă din New York documentele de acționare în instanță trebuie comunicate tuturor inculpaților în termen de 120 de zile de la depunerea unei plângeri civile. Asta înseamnă că avocații Virginiei Guiffre vor avea la dispoziție timp până pe 8 decembrie pentru a-i da documentele judiciare lui Andrew. Dată la care s-a mai adăugat, de azi, încă o săptămână. Se mai cere ca predarea să se facă în persoană.
Rețeaua Epstein. Judecătorul a luat o decizie fără precedent
Judecătorul în dosarul prințului Andrew le oferă avocaților Virginia Roberts o săptămână în plus pentru a-i înmâna acestuia actele legale. Și îl avertizează pe duce: „Veți fi judecat mai devreme sau mai târziu, veți tăia tehnicismul și veți ajunge la fond”.
Judecătorul procesului de agresiune sexuală de care e acuzat prințul Andrew i-a transmis public ducelui să „taie tehnicile”, noaptea trecută. A avut loc ședința de deschidere a cauzei deschise de Virginia Roberts în legătură cu faptul că a fost forțată să întrețină relații sexuale cu ducele când avea 17 ani.
Echipa juridică a lui Andrew a încercat să îl convingă pe judecătorul Lewis Kaplan că prințul nu a fost notificat legal cu privire la acest proces, încă, și, prin urmare, cazul ar trebui respins. Mai mult, avocații lui Andrew au susținut că Înalta Curte a Regatului Unit ar trebui să intervină și să pronunțe o hotărâre, și au încercat să invoce „convenția de la Haga”.
Însă judecătorul din New York, Kaplan, i-a spus avocatului prințului Andrew că există „multe de spus” și că „aveți un grad destul de ridicat de certitudine că el (Andrew) poate fi deferit justiției mai devreme sau mai târziu”. Judecătorul Kaplan a concluzionat: „Să eliminăm toate punctele tehnice și să ajungem la substanță”. Conferința telefonică a marcat deschiderea cazului ce ar putea deveni un proces de agresiune sexuală cu bombă.
Avocații celor două părți se joacă de-a șoarecele și pisica
Avocatul ducelui de York, Andrew Brettler, a declarat instanței federale din New York că procesul intentat luna trecută este un caz „neviabil și potențial ilegal”.
În documentele judiciare depuse vinerea trecută, avocații Virginiei Giuffre Roberts au susținut că prințul a primit documentele judiciare pe 27 august, când au fost înmânate unui polițist de la poarta Lojii Regale din Windsor care a spus că le va transmite mai departe. „Contestăm valabilitatea serviciului până în prezent, Ducele nu a fost înștiințat în mod corespunzător nici în temeiul legislației britanice, nici în conformitate cu convenția de la Haga”, a declarat Brettler curții, luni.
În final, ambelor părți li s-au dat termene pentru a depune moțiuni suplimentare în fața instanței înainte de o audiere în persoană, care era programată pentru 13 octombrie.
Avocatul prințului, specializat în infracțiuni sexuale grave
Avocatul prințului Andrew a fost angajat să-l apere și pe actorul Armie Hammer, în vârstă de 35 de ani, la începutul acestui an, împotriva acuzațiilor că actorul are fetișisme canibale și că a abuzat sexual și fizic o femeie în timpul relației lor de patru ani. Printre ceilalți clienți ai săi se numără regizorul Bryan Singer, care a fost acuzat de agresarea sexuală a minorilor.
Angajarea lui Brettler aduce resursele formidabile ale casei de avocatură Lavely & Singer – fondată de avocatul celebru Marty Singer. Singer a fost supranumit „avocatul de la Hollywood care poate face ca orice problemă să dispară”. Printre cei care au apelat la Singer în perioadele de criză s-au numărat Charlie Sheen și Bill Cosby. Printre ceilalți pe care i-a reprezentat se numără Michael Jackson, Tom Hanks, Naomi Campbell, Demi Moore, Eddie Murphy pentru a numi doar câțiva.
Virginia Giuffre, susține că prima dată cu ducele a fost la casa din Londra a lui Ghislaine Maxwell, presupusa doamnă a lui Epstein. A doua oară, la începutul anului 2001, a fost la conacul Epstein din New York, iar a treia oară a fost pe insula privată a lui Epstein din Caraibe. De asemenea, susține că comportamentul ducelui a inclus „atingere forțată, abuz sexual în gradul al treilea și abuz sexual în primul grad”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook