Kourabiedele sunt fursecuri cu migdale, asemănătoare cu turta dulce rotundă. Sunt fragede și aromate, ele conținând făină de migdale. În plus, sunt frăgezite cu coniac și apă de flori. După ce sunt coapte, sunt stropite ușor cu apă din flori și apoi sunt acoperite cu zahăr pudră.

Ingrediente

850 gr făină, 500 gr unt la temperatura camerei, 100 gr zahăr pudră, 250 gr migdale coapte, 1 linguriță praf de nucșoară, 70 gr coniac, 1 linguriță bicarbonat, 1 ou + 2 gălbenușuri, esența de vanilie (aluat); apă de trandafiri, sau de portocal, zahăr pudră cu aromă de vanilie (decor și însiropare)

Mod de preparare pentru Kourabiedes sau Ghorabiye

Mai întâi se lasă untul la temperatura camerei pentru a se înmuia. Apoi se bate untul cu zahărul pudră până ce devine o spumă aerată, timp de 15 – 20 de minute. De aceea trebuie ales un unt de calitate, foarte gras, pentru a-l putea spuma fără a se forma zer.

După ce untul este suficient de spumos se încorporează, pe rând, ouăle. Se adaugă bicarbonatul stins în coniac, aromele, și se încorporează, treptat, migdalele măcinate, făina și un praf de sare. Se frământă un aluat din care se modelează niște biluțe ca mingea de ping-pong și se așază în tavă, pe hârtie de copt.

Fursecurile grecești se coc pentru 30 de minute la 170 de grade. Imediat ce se scot se stropesc cu apă de trandafiri, sau de portocal, folosind un recipient cu pulverizator. Imediat după stropire, cât sunt calde încă, se tăvălesc prin zahăr pudră cu aromă de vanilie.

Sursa: Chefi la cuțite

Câte costume de baie a avut iubita lui Dani Oțil în Maldive. Ultima poză incendiară

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp