Pentru o gustare delicioasă alături de cei dragi, Chef Nicolai Tand ne recomandă o rețetă de vinete umplute cu creveți, inspirată din bucătăria asiatică.

Vinete umplute cu creveți – Ingrediente

2 vinete

300 gr creveți

1 buc. ghimbir

4-5 căței de usturoi

2-3 linguri de sos de stridii

2 linguri de sos de soia

piper

ceapă verde

pătrunjel verde

Mod de preparare

Vinetele se spală bine și li se taie câte o porțiune mică de la capete. Cu un dispozitiv de îndepărtat cotoarele de mere se scobesc vinetele în interior.  Pentru umplutură, creveții se curăță, iar carnea se toacă mărunt. Se curăță și ghimbirul și usturoiul și se toacă mărunt, cu ajutorul unui cuțit. Într-un bol, se amestecă usturoiul tocat cu ghimbirul tocat și carnea de creveți, de asemeni, tocată. Se adaugă și miezul scobit de la vinete, tocat mărunt și se condimentează cu piper.

Peste acest amestec de ingrediente se adaugă sosul de stridii și sosul de soia și se omogenizează bine amestecul rezultat. Adaos de sare nu ar mai fi necesar, pentru că sunt foarte sărate cele două sosuri. Dar, puteți gusta și în funcție de gustul fiecăruia decideți dacă mai necesită. De altfel și cantitățile de ghimbir și usturoi precum și cele de sosuri se pot potrivi după gustul fiecăruia.

Vinetele scobite de miez se vor umple cu acest amestec delicios, pe bază de creveți. Se pune un vas cu apă la fiert, o oală cu pereți dubli. Deasupra oalei se așază o sită deasă, dar fără a atinge apa. Se creează, de fapt, o baie de aburi. În interiorul sitei se așază vinetele umplute cu creveți și se lasă la preparat aproximativ 30 de minute, sau până când se pătrund bine. Aroma vinetelor se va întrepătrunde cu aromele ingredientelor din uplutură într-un gust armonios.

Vinetele umplute se servesc feliate în rondele și decorate cu ceapă verde, tocată rondele și pătrunjel verde, de asemeni tocat. O rețetă perfectă pentru o gustare, sau chiar o masă principală, alături de familie.

Sursa: Chefi la cuțite