Rețetă de pere coapte cu gorgonzola

Rețetă de pere coapte cu gorgonzola
Iată încă o rețetă de toamnă care vă va umple de arome bucătăria și care va aduce zâmbete pe buzele tuturor celor pe care îi veți servi.

Rețeta de pere coapte cu brânză gorgonzola se prepară extrem de rapid și este, până la urmă o variantă de cină prânz, desert sau aperitiv extrem de la îndemână. E așa de simplu de făcut încât chiar și un copil o poate prepara.  În plus trebuie să ținem cont de beneficiile pe care ingredientele folosite le aduc corpului nostru.

Brânza Gorgonzola este o varietate italiană de brânză cu mucegai, făcută din lapte de vacă, cheag și sare, cărora li se adaugă o cultură de mucegai, care îi dă culoarea albastră-verzuie caracteristică. Textura acestei brânze e puțin iute și cremoasă. De asemenea, e suficient de grasă încât să se întindă frumos atunci când e4 încălzită, cum ar fi prepararea la cuptor.

Ce trebuie să știți despre pere și migdale

Pe de altă parte, în lume există peste 6.000 de soiuri de pere, însă doar câteva dintre ele sunt cunoscute și găsite foarte frecvent și în țara noastră. Perele sunt sursă de vitamine, minerale, dar și fibre și antixidanți cu multiple beneficii pentru sănătatea organismului.

Perele conțin, de asemenea, cantități mici de folat, provitamină A și niacină. Folatul și niacina sunt importante pentru funcția celulară și producerea de energie, în timp ce provitamina A susține sănătatea pielii și vindecarea rănilor. De asemenea, perele sunt o sursă excelentă de antioxidanți polifenolici, iar coaja are de până la șase ori mai mulți polifenoli decât miezul.

Migdalele sunt o sursă excelentă de grăsimi mononesaturate (100 grame de migdale conțin 49, 4 g de grăsimi, din care 30, 9 g sunt mononesaturate) și conțin în mod specific antioxidanți pe bază de flavonoide (niște substanțe care se găsesc în coaja migdalelor) care acționează împreună cu vitamina E (un antioxidant puternic care se găsește din belșug în migdale) pentru întărirea arterelor și reducerea inflamațiilor.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by AL DANTE (@al_dante_channel)

Ingrediente pentru pere coapte cu gorgonzola

2 pere mari

50 g. migdale tocate

120 g. gorgonzola

2 crenguțe de cimbru

Mod de preparare

Tăiați perele în jumătate, pe lungime, iar cu o linguriță sau cu un instrument de bucătărie curățați miezul, eliminând zona cu sâmburi. Așezați operele astfel tăiate cu miezul în sus într-o tavă pe care ați acoperit-o în prealabil cu hârtie de copt. Presărați migdale tăiate în scobitura rezultată după ce ați înlăturat sâmburii, apoi adăugați deasupra câte o bucățică de gorgonzola.

Presărați și câteva firicele de cimbru și dați la cuptor. Acesta trebuie preîncălzit la 180 °C. Perele se vor coace timp de 15:20. Pentru un gust și mai apetisant înainte de servire puteți să le stropiți cu câteva picături de miere.

Sursa: Instagram