Dramaturgul lui Ceaușescu, Paul Everac, a fost cândva unul dintre cei mai promovați și jucați autori din România, dar și un personaj care a stârnit controverse uriașe după 1989. La 15 ani de la moarte, numele său rămâne legat de compromisuri, scandaluri și ambiții neîmplinite, în timp ce moștenirea culturală pe care a lăsat-o în urmă se degradează vizibil.
La 15 ani de la moartea sa, dramaturgul lui Ceaușescu, Paul Everac, născut Petre Constantinescu, omul care a scris peste 140 de piese și conducea televiziunea publică în anii tulburi de după Revoluție – pare mai degrabă o amintire incomodă decât o figură celebrată. Cândva omniprezent pe scene și pe micul ecran, dramaturgul a ajuns astăzi simbolul unei epoci controversate, iar moștenirea lui se degradează la propriu, sub ochii autorităților.
De la „dramaturgul lui Ceaușescu”, la un nume aproape dispărut
În anii comunismului, Paul Everac era peste tot. Piesele sale se jucau simultan în mai multe teatre, iar numele lui apărea inclusiv în manuale, în timp ce alți autori erau scoși din circuit. Sistemul avea nevoie de dramaturgie „corectă ideologic”, iar Everac livra din plin. De aici și faptul că a rămas cunoscut drept „dramaturgul lui Ceaușescu”.
A scris enorm, peste 140 de piese, dar chiar și el admitea, cu o sinceritate ironică, faptul că e puțin probabil ca cineva să-i fi citit întreaga operă. Succesul său a fost, în mare măsură, produsul unei epoci în care cultura era controlată și direcționată politic.
Paradoxal, deși a beneficiat de expunere masivă, Everac s-a plâns mereu că a fost și cenzurat. O dublă postură care i-a definit întreaga carieră: privilegiat al sistemului, dar și critic al acestuia, atunci când îi convenea.
Omul care a blocat Caragiale, dar își vedea piesele peste tot
Unul dintre episoadele care i-au pătat definitiv imaginea a avut loc în 1993, când, din postura de șef al TVR, a blocat producția unei adaptări după „O scrisoare pierdută” de Caragiale. Oficial, decizia ținea de bani. Neoficial, mulți au văzut-o ca pe un gest de cenzură într-o perioadă în care libertatea de expresie abia se recâștiga.
Ironia era evidentă: Caragiale fusese interzis în ultimii ani ai comunismului, în timp ce Everac fusese promovat intens. Iar după Revoluție, rolurile păreau să se răstoarne doar pe jumătate.
„Eu eram bestia!” – personajul care și-a atras furia publicului
Dacă în teatru a avut succes, în televiziune dramaturgul lui Ceaușescu a devenit rapid o figură controversată. A intrat în casele românilor cu celebra „Tabletă” difuzată în prime-time, unde comenta realitatea într-un stil rigid, moralizator și adesea greu de digerat.
Reacțiile nu au întârziat. Criticat, ironizat și înjurat, Everac părea totuși convins că mesajul său ajunge la public.
„Probabil că mă-njuraţi. Eu eram bestia!”, spunea el, cu un amestec de autoironie și orgoliu.
Momentul care i-a încheiat cariera la TVR a fost celebrul Revelion din 1994 – un eșec răsunător. Programul a fost considerat dezastruos, iar furia publicului a mers atât de departe încât, potrivit relatărilor vremii, câțiva oameni au ajuns la ușa lui, revoltați de ce văzuseră la televizor.
Everac a susținut până la final că proiectul fusese sabotat.
Nostalgic după Ceaușescu, critic al prezentului
Poate cea mai controversată latură a lui Paul Everac a fost poziționarea sa ideologică de după 1989. Deși nu fusese membru de partid în comunism, dramaturgul a ajuns, la bătrânețe, să vorbească admirativ despre Nicolae Ceaușescu.
Spunea că fostul lider a avut „multe acțiuni pozitive” și chiar recunoștea că, dacă ar fi fost mai tânăr, s-ar fi înscris într-un partid comunist.
În același timp, critica dur România postdecembristă, pe care o vedea degradată și lipsită de direcție. Această combinație de nostalgie și revoltă l-a transformat într-un personaj greu de digerat pentru publicul modern.
Un destin plin de contradicții
Viața lui Everac a fost un paradox continuu. Tatăl său a făcut închisoare politică, dar el a fost promovat de regim. A susținut că nu a făcut compromisuri, dar a beneficiat de ele. A vrut să fie un moralist, dar a ajuns un personaj controversat.
A trecut prin numeroase funcții – de la muzeograf la director de instituții și până la șef al TVR – fără să aibă un traseu clasic. A trăit din scris și din influența pe care a avut-o în diferite epoci.
Moștenirea lăsată de dramaturgul lui Ceaușescu se prăbușește la propriu
Dacă imaginea lui publică este discutabilă, moștenirea materială este pur și simplu abandonată. În Argeș, conacul și parcul statuar pe care le-a construit și care îi poartă numele au ajuns în ruină, pentru că soții Everac nu au avut copii.
Busturi ale unor mari personalități zac neîngrijite, teatrul de vară este distrus, iar întregul complex pare uitat. Autoritățile locale recunosc că au rămas cu o moștenire culturală a unui important dramaturg și om de cultură, dar nu au bani pentru întreținere și cer ajutor de la centru.
Între timp, locul care ar fi trebuit să fie un punct cultural a devenit un simbol al nepăsării.
Un nume incomod pentru cultura română
Paul Everac nu este nici un clasic celebrat, nici un autor complet ignorat. Este, mai degrabă, un nume incomod. Un produs al unei epoci pe care România încă nu a reușit să o digere complet.
A vrut să fie un reper cultural. A ajuns un simbol al compromisului. A scris enorm, dar a rămas fără o operă cu adevărat vie.
La 15 ani de la moarte, poate cea mai relevantă imagine nu este cea a dramaturgului aplaudat, ci a busturilor acoperite de buruieni dintr-un parc uitat.
Eliza Gavrilescu s-a alăturat echipei editoriale Rețete şi Vedete în 2024, aducând cu ea peste un deceniu de experiență în presă. A colaborat și cu site-urile evz.ro și infoactual.ro. De-a lungul carierei, Eliza s-a remarcat prin modul echilibrat în care abordează subiectele, dar și prin seriozitatea și respectul față de public. Profesionalismul și atenția ei pentru corectitudinea informației se regăsesc constant în materialele pe care le semnează.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
