La cei 70 de ani, aproape cinci decenii le-a petrecut pe scenă, unde a jucat roluri memorabile. Teatrul, filmul, regia, dar și emisiunile radio și tv l-au atras deopotrivă pe marele Eugen Cristea. Renumitul actor a cochetat și cu muzica, a publicat un volum personal de proză şi a tradus literatură beletristică. Primii pași în lumea teatrului i-a făcut la Timișoara, iar din 1980 joacă pe scena Teatrului Național București.
Eugen Cristea, la 70 de ani: „Vreau să mulțumesc soției mele pentru echilibrul pe care îl aduce în casă”
Pe lângă cariera sa artistică, Eugen Cristea se poate lăuda și cu o viață personală la fel de plină. Este căsătorit cu actrița Cristina Deleanu din 2001 și trăiesc o poveste de dragoste desprinsă din cărți.
Marele artist este mulțumit de parcursul vieții sale. A spus, la un moment dat, că lipsa copiilor nu l-a afectat foarte tare și că și-ar fi dorit, totuși, să fie tată, dar soarta a decis altfel.
Se pare că viața de artist a suplinit cumva dorința de a deveni părinți. Cei doi actori sunt împreună de 38 de ani și se simt împliți și fericiți cu tot ce le-a oferit soarta.
„Nu s-a legat, nu s-a pus problema. E parțial un regret. Întâlnirea noastră a avut loc mai târziu. Eu nu am prea dorit sau nu s-a ivit. Eu de 58 de ani nu am concediu, am muncit foarte mult. M-am gândit de foarte multe ori. Eu am foarte mulți prieteni tineri și am lăsat ceva acestor tineri. Ei își doresc să mă întrebe ce și cum sau să le propun eu niste gândiri, am încercat să las și am multiplicat astfel persoana noastră”, sunt cuvintele Cristinei Deleanu, într-un reportaj al Antenei 1.
S-au sprijinit reciproc
Cristina Deleanu și Eugen Cristea s-au înțeles minunat tot timpul, au știut să-și ofere sprijin reciproc la nevoie și s-au susținut de fiecare dată necondiționat. S-au acceptat. Fie că era vorba despre alegeri personale sau chestiuni ce țin de actori, cei doi artiști au și-au oferit cele mai bune sfaturi.
„Permit să mulțumesc lui Dumnezeu că suntem un cuplu de atâția ani. Vreau să mulțumesc soției mele pentru echilibrul pe care îl aduce în casă”, declara, în urmă cu doi ani, actorul.
Vă mai amintiți de „Feriți-vă de măgăruș”?
Dintre zecile de piese de teatru în care s-a remarcat actorul Eugen Cristea, amintim „Comedia erorilor”, „A cincea lebădă”, „Nu suntem îngeri” sau „O noapte furtunoasă” – la Teatrul din Timișoara, „Pictorul”, „Moartea unui comis-voiajor” și nu în ultimul rând în „Revizorul” de Gogol – la Teatrul Național București.
Un succes fenomenal l-a avut și în televiziune, emisiunea “Feriţi-vă de măgruş” (TVR – 1990-1997) fiind, de departe, cea mai longevivă și adorată de cei mici. De asemenea, a moderat şi emisiuni precum “Ceaiul de la ora 5” sau “Ghici cine vine la mine”.
A cântat în Cenaclul Flacăra
În ceea ce priveşte muzica, Eugen Cristea a fost membru în Cenaclul Flacăra şi a avut chiar şi propria sa trupă de folk-rock-blues, numită Atelier, alături de care a luat parte la mai multe concerte.
Actrivitatea actoricească le-a fost întreruptă pe timpul pandemiei, însă cei doi soți s-au descurcat, având și alte activități de pe urma cărora au câștigat în plus. Deşi nu au averi, Eugen Cristea mărturiseşte că sunt împăcaţi şi fericiţi cu viaţa pe care o trăiesc.
„Pe de altă parte, noi suntem pensionari și asta cu sau fără voia noastră, ne face să nu fim tot timpul pe scenă. Noi ne facem de lucru și am jucat în continuare, în particular sau oficial, am făcut-o și este nevoie de asta, să te exprimi, să exiști, să spui ceea ce știi mai bine sau mai rău. Nu ne spunem pensia, dar suntem niște oameni destul se echilibrați din acest punct de vedere. Nu avem mașină, nu avem vilă, nu avem piscină, nu avem pretenții, astfel că, cheltuielile noastre sunt foarte reduse. Lucrurile la noi au stat puțin diferit, datorită unor legi care au apărut înainte și de care beneficiem. Pensiile noastre depășesc 2000 de lei”, au spus într-o emisiune tv cei doi artiști.
În vara lui 2017, Eugen Cristea a suferit un accident vascular cerebral, dar s-a recuperat rapid și și-a promis atunci că va face doar lucruri care îl fac fericit.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook