Fiica lui Adrian Păunescu și povestea identității sale. Momentele ei alături de marele poet, marcate într-un deceniu în sala de judecată

Anii în care a îndurat umilința din partea familiei oficiale i-au dat putere Andreei Păunescu și acum încurajează orice copil să-și clarifice în justiție paternitatea.

„Fiica secretă a lui Adrian Păunescu” a luptat un deceniu în instanță pentru a deveni Andreea Mihaela Păunescu și în acte

Umilită de foarte multe ori chiar și de cei care îi știau foarte bine identitatea, nu s-a dat înapoi oricât de greu i-a fost. Și-a obținut numele, însă se luptă, în continuare, să-și câștige și drepturile materiale care i se cuvin drept moștenire.

„Marea răsplată, după decenii de tăceri și incertitudini de fiică secretă a lui Adrian Păunescu și după alt deceniu de drumuri nesfârșite la instanțe, ca fiică legitimă, este că mi s-a făcut dreptate, știu cine sunt și sunt vindecată sufletește”, spune Andreea Păunescu.

Născută dintr-o iubire interzisă, între doi oameni căsătoriți, Andreea a trebuit să-și înfrunte destinul

Pe când avea 14 ani, tatăl biologic Adrian Păunescu a luat-o să locuiască cu el, promițându-i că o va recunoaște și va rămâne pentru totdeauna alături de el.

„În cele aproape șase luni cât am locuit în casa din Dionisie Lupu, am străbătut țara în lung și lat împreună cu tatăl meu, Elena Grecescu (femeia care îi era alături atunci), frații mei, Ioana și Andrei, în perioada în care Cenaclul Flacăra umplea stadioane. Am cunoscut atunci multă lume, atât prieteni de-ai tatălui meu, care veneau în vizită sau la care mergeam împreună, cât și pe toți membrii Cenaclului Flacăra. Îmi promisese că mă va recunoaște oficial, orice s-ar întâmpla. A făcut demersuri, în sensul că a chemat personal medical de la Institutul Medico-Legal, am făcut analize toți – eu, el, o soră din partea mamei, tatăl oficial – în afară de mama.”, povestește Andreea Păunescu.

Copil pe atunci, a rămas profund marcată de o întrevedere între tatăl și mama sa, întâlnire pe care o descrie „furtunoasă”. Poetul a insistat ca ea să accepte să facă analizele respective, pentru a o trece pe numele lui și o păstra, însă femeia îl condiționa, cerându-i să se însoare cu ea „măcar 5 minute”, așa cum promisese cu ani în urmă.

„Îmi amintesc cât era de furios în mașină, pe drumul înapoi spre casă, retrăiesc neputința mea de a-i împăca… Într-o zi de sfârșit de septembrie 1982, tatăl meu a renunțat la luptă și m-a trimis brusc și definitiv la mama. De atunci, la fiecare sfârșit de septembrie simt un gol interior, așa, parcă mi se contractă sufletul. Decizia lui a fost unilaterală și fără drept de apel.”, își amintește cu durere Andreea.

Andreea Păunescu a fost greu încercată de viață, a îndurat multe neajunsuri. Și sufletești, și finanicare

„Anii de liceu au reprezentat cea mai grea perioadă de până acum, deși nu am avut o viață ușoară nici după aceea. Din ziua când tatăl meu m-a trimis la mama, am locuit cu mama și cu surorile din partea mamei, în condiții de minimă existență, doar din salariul mic al mamei și pensia alimentară pe care o primeau surorile mele, dar puținul acela se împărțea, întotdeauna, în mod egal.

Ziua de chenzină era cea mai veselă zi, căci mama avea obiceiul să cumpere prăjituri, câte una pentru fiecare.

Atunci am mâncat cele mai bune prăjituri din lume, așteptate două săptămâni, prăjturile acelea comuniste, simple, din ingrediente naturale… Eu devenisem bărbatul casei, tăiam lemnele cu toporul în subsol și reușeam să depășesc frica de șobolani, iar surorile mele, mai fricoase de întuneric și șobolani, găteau ceva la schimb. Nici gătitul nu era ușor acolo, căci bucătăria nu putea fi încălzită iarna și se formau țurțuri pe pereți. Cam astea erau, pe scurt, condițiile în care am trăit în anii de liceu.”, povestește Andreea Păunescu.

În perioada aceea, Andreea s-a închis într-o muțenie care a durat decenii și a evitat apoi orice discuție legată de Adrian Păunescu cât timp acesta a trăit.

„Abia după ce am avut propriii copii, încet-încet, am redevenit eu, cea vorbăreață, comunicativă, patetică și protectivă.”, rememorează fiica cea mare a poetului.

Singură la tribunal

Cu o mamă de „o frumusețe ispititoare, răvășitoare, care ascundea o minte inteligentă, creativă, încețoșată de o tulburare psihică”, a trebuit să înfrunte singură situația de fi „fiica secretă a lui Adrian Păunescu”. Când s-a hotărât să acționeze în instanță pentru a-și dobândi numele, după moartea marelui poet, a fost tot singură. Deși avea deja familia ei, Andreei Păunescu i-a fost extrem de greu.
În primă fază fără avocați, apoi cu ajutorul acestora, fiica marelui poet a reușit, după zece ani de procese, să se numească și în acte Păunescu. A avut adevărul de partea sa, dar a trebuit să-l și demonstreze.
De cealaltă parte, strategia familiei Păunescu în instanță a fost de pasivitate și tergiversare.

Soția lui Păunescu și frații ei vitregi au încercat să o sperie

Nu s-a prezentat nimeni la niciun termen de judecată și au sperat tot timpul că Andreea va ajunge în impas financiar. Au existat câteva discuții „de familie” între Andreea și soția supraviețuitoare Carmen și frații Ana și Andrei, în timpul cărora cei din urmă au încercat să o intimideze, după cum spune chiar ea.

În februarie 2013, instanța a decis că Adrian Păunescu este tatăl Andreei Păunescu

Cu prima bătălie câștigată, Andreea avea să se confrunte în continuare cu familia Păunescu, care a încercat să o facă să renunțe la dezbaterea succesiunii:

„Andrei mi-a spus că a găsit printre lucrurile lăsate de mama lui, defuncta Constanța Buzea, niște scrisori din tinereţe ale mamei mele „care n-ar pune-o pe mama ta într-o poziție prea bună… Se comporta ca o cârpă în fața lu’ tata”. Nu mi-a dat încă acele scrisori. Am văzut asta ca pe încă o încercare josnică de intimidare, umilind-o pe defuntca mea mamă, despre care știa foarte bine a fost un om vulnerabil.”

După atâția ani de procese, ceea ce o bucură pe Andreea este impactul pe care cazul ei îl are în rândul mamelor care se simțeau neputincioase în fața unor tați căsătoriți, cu situație socială înaltă, dar și în rândul copiilor aflați în situații incerte, care credeau că este imposibil să obții dreptul de copil legitim dacă nu ai dovezi materiale și nici posibilități financiare.

„Am aflat despre câteva cazuri asemănătoare care s-au rezolvat folosind cazul meu ca jurisprudență. Dacă eu am reușit, cu mâinile goale, atunci oricine, de acum încolo, poate. Adrian Păunescu mi-a spus: „Dreptatea se cere în picioare, nu în genunchi!”, iar eu asta am făcut… ”, sunt cuvintele Andreei Păunescu.

Ultimele momente ale vieții lui Adrian Păunescu, filmate

„Ultima poezie a lui ADRIAN PĂUNESCU și ultima sa filmare. Versurile i-au fost dictate lui Andrei Păunescu, care a realizat și filmul în ziua de 31 octombrie 2010 în jurul orei 16.45 la Spitalul de Urgență Floreasca din București. Orice alte poezii sau texte care circulă și despre care se afirmă că ar fi cele din urmă scrise de poet sunt doar falsuri grosolane. Poemul este semnat de autor în stânga documentului. A fost și ultima sa semnătură. În dimineața de 5 noiembrie 2010, Adrian Păunescu se stingea din viață, la 67 de ani (n. 20 iulie 1943)”, a scris fiul său, Andrei Păunescu.