Diva a pus condiții, dar, în final, și-a dat acordul. Filmul despre viața Madonnei a intrat în linie dreaptă. Julia Garner o va interpreta pe Regina Pop în acest film biografic produs de Universal Pictures, potrivit unor surse apropiate proiectului, citate de „Variety”.
Actrița, cunoscută din serialele „Inventing Anna” și „Ozark”, era deja considerată o favorită pentru acest rol, iar acum echipa lui Garner urmează să semneze oferta, au adăugat aceleași surse. Julia Garner a fost aleasă pentru rolul Madonnei în iunie 2022, după o audiție epuizantă care a durat nu mai puțin de 11 ore.
Cum a ajuns actrița Julia Garner favorita pentru filmul biografic al Madonnei
Madonna a vorbit despre film, subliniind că intenționează să redea „călătoria incredibilă pe care viața ca artistă, muziciană și dansatoare mi-a oferit-o – o ființă umană care încearcă să își croiască drum în această lume. Muzica m-a ținut în viață și mă ajută să merg înainte, iar acest film va pune accent pe muzică, care este esențială în povestea mea”.
Lungmetrajul va explora începuturile carierei Madonnei, perioadă în care artista a devenit un fenomen global. Vedeta a început să își pună pe hârtie amintirile încă din perioada pandemiei. În final, realizarea scenariului a fost încredințată unui profesionist. Donna Langley, președinta Universal Filmed Entertainment Group, a câștigat licitația pentru scenariul filmului, iar Amy Pascal va produce filmul.
Compania de film a organizat deja audiții pentru a găsi actrița cea mai potrivită pentru rol. Printre actrițele care au dat probă pentru rolul Madonnei se numără Florence Pugh, Alexa Demie din „Euphoria”, Odessa Young, precum și cântărețele Bebe Rexha și Sky Ferreira. Cea aleasă a fost însă Julia Garner, considerată o profesionistă versatilă și cu prestanță. În toate rolurile ei, aceasta ajunge practic să se confunde cu personajul, astfel că apariția ei în rolul Madonnei va fi extrem de interesantă.
Film despre Madonna, cu buget redus
Zilele acestea, Madonna a vorbit despre dificultățile întâmpinate în realizarea filmului care va purta titlul uneia dintre cele mai cunoscute piese ale Madonnei, „Who’s That Girl”. Regina Pop a menționat că producătorii i-au cerut să reducă bugetul după ce a lucrat patru ani la proiect. În plus, ea a solicitat ajutorul celor 53,6 milioane de fani pentru a decide dacă filmul ar trebui să fie transformat într-un serial TV sau să rămână un lungmetraj.
Surse din industria filmului au dezvăluit pentru Daily Mail că producătorii au fost sceptici față de cerințele financiare mari ale Madonnei. Una dintre acestea se referea la bugetul alocat proiectului, și anume 100 de milioane de dolari. În 2023, Universal Pictures a abandonat proiectul, pentru ca acum să îl reia.
Garner nu a renunțat la idee și continuă să fie implicată în această producție biografică. În paralel cu acest proiect, actrița își consolidează cariera. Ea urmează să apară în „Wolf Man”, regizat de Leigh Whannell, și în „The Fantastic Four: First Steps”, film din Universul Marvel.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook