Iosif Segal, pe numele său la naştere, Iosif Sava a văzut lumina zilei la 15 februarie 1933, la Iaşi, fiind descendent al unei familii de muzicieni profesionişti evrei, a căror activitate se întindea de-a lungul a 400 de ani. Tătăl său avusese şapte fraţi, toţi cu rezultate notabile în muzică, bunicul său absolvise Conservatorul din Iaşi, fiind, pentru o vreme, unul dintre colaboratorii lui Gavriil Musicescu, iar străbunicul fusese unul dintre primii absolvenţi ai aceluiaşi Conservator, întemeiat de Alexandru Ioan Cuza.
Iosif Sava, realizatorul ”Seratelor muzicale”, de la TVR
În anii ʹ80-ʹ90, foarte mulți români stăteau lipiți de televizoare când începea ”Serata muzicală”, emisiune realizată de Iosif Sava. Vocea lui unică, tunătoare, invitații și subiectele abordate te fascinau. Generații de români au primit educația aleasă, muzicală și culturală, de la Iosif Sava, realizatorul ”Seratei muzicale”, de la TVR.
În primăvara lui 1998, într-o seară oarecare, Iosif Sava îşi ducea la capăt ultima „Serată muzicală“. Era trist: îşi dedicase viaţa televiziunii şi fusese concediat ca o secretară, fără să fie anunţat, fără nici un cuvânt. Câteva luni mai târziu, era internat de urgenţă la Spitalul Municipal din Capitală. A urmat o lună de comă profundă şi dispariţia definitivă, în data de 18 august. Inițial, a fost diagnosticat cu „ocluzie intestinală“. Operația a fost un succes, dar Iosif Sava contactase, ulterior intervenţiei chirugicale, o infecţie nosocomială, luată în Clinica de Chirurgie.
Persoanele care l-au cunoscut spun că, până să ajungă sub tăişul bisturiului, Iosif Sava avea o mulțime de planuri: cărţi, emisiuni, concerte, critici, emisiuni radio, discuţii, proiecte personale.
Iosif Sava, biografia
- În 1958, pe patul de moarte, tatăl său îl obliga pe Iosif Sava să-i promită că nu va uita niciodată muzica. 40 de ani mai târziu, la momentul morţii sale, România îl pierdea pe cel mai cunoscut şi popular critic de muzică din istoria recentă. Aceasta este povestea vieţii lui Iosif Sava.
- Vreme de 47 de ani, Iosif Sava a lucrat la ziar, la radio, apoi la televiziune, de la cea de stat, la cele comerciale. Viaţa sa întreagă a fost studiu, cărţi lecturate, zeci de mii de ore de audiţii, interviuri şi emisiuni, taote culturale și d promovre a ulturii și muziii.
- „Am trăit în mediu muzical de copil, iar în anii războiului, cînd a fost foarte greu, am făcut muzică în şcoala primară şi chiar în primele clase de liceu. După război, am fost elev la clasa de pian a Conservatorului din Iaşi, până în 1950, când acesta s-a desfiinţat. În casă se cânta permanent. Eu am cântat la violă, am studiat pianul”, povestea Iosif Sava în jurnalele sale.
- În 1951, Iosif Sava studiază Filosofia în Capitală ”Am făcut Facultatea de Filosofie, apoi am lucrat la ziarul «Scânteia Tineretului», care era pe atunci o navă-şcoală, cu mari personalităţi ale timpului. Am rămas la ziar, am lucrat în secţia de ştiinţă şi cultură, am făcut primele pagini de ştiinţă. Am cunoscut multe personalităţi, pentru că am luat interviuri unor oameni de mare ţinută. Făceam în paralel Facultatea de Filosofie şi intram în amfiteatrele tuturor facultăţilor, de ştiinţe juridice, de matematică. Simţeam gazetăria ca pe o voluptate“, povestea Sava, într-un interviu din 1998.
Iosif Sava și-a întâlnit iubirea la cantină
În 1956, la 23 de ani, o întâlnește pe Marghit cu care se va căsători în anul următor. Vor rămâne împreună până în ultima zi a lui Iosif Sava. S-au întâlnit la cantina „Casei Scânteii“, când mâncau la aceeaşi masă, în nişte farfurii de tinichea. Marghit lucra la presa pentru tineret, iar el la „Scânteia Tineretului”.
Iosif Sava. ”Serata muzicală” a început în 1980
”Serata muzicală”, emisunea realizată de Iosif Sava a debutat în 1980. În acea vreme era singurul talk-show de televiziune. Invitații lui Iosif Sava erau muzicieni, tineri talentați, mari personalități.
În 1996, devenise cel mai cunoscut critic de muzică din România. ”După mine, vor rămâne generaţii care-şi vor aminti că le-am format gustul, le-am dat repere, elemente de axiologie artistică“, spunea Iosif Sava.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook