Marele actor Ștefan Iordache, obligat de părinți să fie medic. Bunica i-a prezis: „Tu scamatoriu o să te faci!”

Ștefan Iordache a fost un actor genial care a activat în teatru timp de 49 de ani. Toți criticii s-au pus de acord asupra faptului că acesta a reprezentat ”emblema unei generații”. La începuturi însă, pe când era doar un adolescent, părinții săi l-au îndreptat către Facultatea de medicină. Așa era atunci, părinții voiau ca odraslele lor să devină medici sau avocați. Însă destinul plănuia altceva. 

Născut în cartierul Rahova al Capitalei în 1941, Ștefan Iordache a crescut înconjurat de găștile din Rahova, dar și cele din Ferentari. Chiar el vorbea la un moment dat despre prietenii săi vechi, care deși de o moralitate îndoielnică, îl luaseră sub ”aripa” lor și se aveau ca frații. 

Bunica, prima care i-a prezis viitorul în lumea teatrului 

Într-unul dintre interviurile sale, mare actor a povestit o întâmplare din copilărie, a cărei protagonistă era bunica sa: ”Era vară, se copseseră lubeniţele, aveam un morman întreg în şopron. Mama-mare era în ogeac, făcea mâncare. Se amurgise, şi eu, înfăşurat într-un cearceaf alb, m-am furişat până acolo, la şopron, şi am început să vorbesc piţigăiat, şi mă prefăceam că fur pepeni. 

Şi atunci, mam-mare a ieşit cu făcăleţul – făcea mămăliga – şi-a căzut pe scări, săraca…Când am văzut asta, m-am speriat şi eu am strigat: Mam-mare, eu sunt! Nu m-a blestemat, nici măcar nu m-a certat, mi-a zis doar atât: Bre, muică, tu scamatoriu o să te faci! Scamatoriu pentru ea, probabil, însemna artist.”

A trecut de la medicină la contabilitate 

Cum părinții își doreau pentru el să fie medic, Ștefan Iordache nu a avut încotro decât să se prezinte la examen. Asta deși realizase deja la acea vreme că nu îl atrage deloc medicina. Învățase doar scheletul uman, organele interne și circulația. Destinul a lucrat însă, iar la admitere i-a picat ”urechea”. 

”Ce să scriu despre zgârciul ăla care creşte pe capul omului? Mă uitam pe pereţi, mă priveau toţi clasicii marxism-leninismului, din tablouri. Studiindu-le urechile am ajuns la vreo trei-patru rânduri…” a povestit el. Ulterior, tatăl său care era croitor i-a găsit loc de muncă pe post de contabil, la Cooperativa de croitorie ”Sporul”. 

Cifrele îl plictiseau, așa că s-a înscris într-o trupă de actori amatori

Pentru ca meseria de contabil îl plictisea, Iordache s-a înscris în trupa actorilor amatori, acolo unde actorul Costin Dodu i-a văzut imediat talentul și l-a distribuit într-un rol important, acela de ”vicepreședinte al unității”. Presimțind parcă ce avea să urmeze, Dodu l-a sfătuit să dea la teatru. 

Tânărul Ștefan Iordache s-a prezentat la admitere cu piesele „Boul şi viţelul” şi „Paşaportul sovietic”. A concurat cu alți 70 de candidați și a fost admis de către comisia formată din Ion Finteşteanu, Costache Antoniu, Ion Şahighian și Alexandru Finţi.

”Eram înalt deşirat, cu o creastă de cocoş, à la Elvis Presley”

Povestind despre admiterea la teatru, actorul a rememorat momentul, dar și vestimentația pe care o purta, care, din punctul lui de vedere, era una care-l scotea în evidență. 

”Mă prezentasem îngrijit îmbrăcat: o haină scurtă, de-a lui tata; o cămaşă cu guler mare, pantaloni strâmţi, şosete «sing-sing», cu dunguliţe verticale, pantofi cu talpă groasă de cauciuc făcută din anvelopă. Eram înalt deşirat, cu o creastă de cocoş, «à la Elvis Presley» – tunsoarea modernă de atunci. Arătam foarte bine, după părerea mea. E drept, n-ar fi stricat să am și-o cravată.”

Timid la cursuri, senzație pe scenă 

Deși era timid la cursuri, nu vorbea decât rar și se ascundea în spatele clasei, pe scenă a avut un debut de zile mari la ”Studioul Casandra”. Fusese distribuit de către profesorul său Dinu Negreanu în piesa “Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită”. 

În fiecare săptămână, actorul își invita colegii la el acasa, acolo unde mama sa le pregătea de mâncare și de băut: ”În fiecare marţi, îmi invitam colegii la mine acasă, în Rahova: Irina Petrescu, Cornel Coman, Dionisie Vitcu, Valentin Uritescu, Valeriu Dogaru, Sandu Simionică, Leni Pinţea, Emil Boroghină, unde mama ne aştepta cu fasole bătută şi-un pahar de zaibăr de la tata-mare”, și-a amintit el cu nostalgie. 

A fost premiat la doar 23 de ani. Între Franța și România, și-a ales țara natală

Puștiul crescut în gașca de golani din Rahova nu bănuia că va deveni unul dintre cei mai mari actori ai generației sale. În 1964, cu rolul din filmul “Străinul”, Ștefan Iordache a fost selectat la festivalul de Film de la Karlovy Vary, unde a fost premiat, la doar 23 de ani. 

Teatrul Nottara, unde a jucat o bună parte din viaţă, a fost un loc binecuvântat. “Raskolnikov” l-a consacrat ca actor. A fost distribuit în alte roluri ”grele”, „Hamlet” şi „Viziuni flamande”. A fost doar începutul unei cariere remarcabile. El a fost și ”Cel mai iubit dintre pământeni” (1993). Deși turneele sale i-au oferit ocazia de a se stabili în Franța, iubirea față de țara natală l-a determinat să se întoarcă. 

S-a căsătorit cu marea lui iubire, nepoata lui Tonitza

Băiatul timid a avut mai multe iubite de-a lungul anilor, după cum chiar el a mărturisit. Însă cea care i-a devenit soție și pe care a iubit-o până în ultima clipă a vieții lui a fost Michaela, nepoata marelui pictor Nicolae Tonitza. Au fost căsătoriți timp de 40 de ani. 

”Pe soţia mea am cunoscut-o la Mamaia. Mi-a prezentat-o George Banu într-o cârciumă. Era nepoata marelui Tonitza, asistentă la Institutul de Teatru. Imaginaţi-vă scena: eu, ziua, cu chiloţi tetra atârnând, seara, îmbrăcat într-o cămăşuţă ca vai de mine. Cu nişte blugi strâmţi şi scurţi, croiţi de tata dintr-un material antijeg, discutând despre impresionişti. 

„Michaela a fost şansa vieţii mele!”

După două-trei luni de plimbări m-am hotărât să o prezint lui tata-mare la Calafat. Era frumoasă, cu sufletul curat, deşteaptă, cu picioarele pe pământ, gospodină. Michaela a fost şansa vieţii mele!”, mărturisea Ștefan Iordache.

Când a murit în 2008, Michaela i-a scris pe coroană un singur mesaj: ”Așteaptă-mă!”. S-a stins apoi și ea, la doi ani distanță, de dorul marelui actor.