Simona Ionescu / Redactor Șef

Silvia Popovici, actriță superbă și soție de ministru comunist. Elena Ceaușescu nu o suporta

Silvia Popovici, actriță superbă și soție de ministru comunist. Elena Ceaușescu nu o suporta
O persoană delicată, frumoasă și inteligentă. Silvia Popovici este o actriță uitată pe nedrept. A fost foarte talentată, sensibilă, impecabilă în tot ce realiza. Ghinionul ei a fost că s-a măritat cu un bărbat care a ajuns ministru comunist.

Când era elevă, Silvia Popovici visa să devină medic, psiholog, profesoară de română. Talentul pentru actorie l-a descoperit la Şcoala Centrală din Bucureşti.

Silvia Popovici, actriță superbă și soție de ministru comunist

Silvia Popovci spunea poezii în liceu, iar colegii au botezat-o „artista”. Profesoara ei de Română i-a deschis ochii şi a îndrumat-o spre actorie. Admiterea la Teatru a fost dificilă.

”Comisia de examen a găsit că nu sunt fotogenică şi m-a respins. Am luat note foarte bune, aşa încât s-a compensat şi am intrat în Institut. Eşecul avut la fotogenie m-a pus pe gânduri, m-a durut mult. Dar am socotit că singura cale de a obţine şi aici rezultate bune era să lupt cu chipul meu. Ei, da, nu e o figură de stil. E o bătălie care se duce în tăcere şi cere multă voinţă, răbdare, cunoaştere de sine”, spunea Silvia Popovici, într-un interviu acordat revistei „Tomis”, în 1983.

Ochii ei mari, trupul mlădios și vocea suavă au cucerit mai întâi pe profesorii de la Teatru, apoi pe regizori și pe români.

Profesoarele au iubit-o de la început foarte mult pe Silvia Popovici: ”Va fi cea mai mare tragediană a teatrului românesc, va juca eroinele lui Shakespeare”, spuneau profesorii despre ea.

În 1956, când a absolvit Institutul de Teatru, Silvia Popovici făcea parte din promoţia de aur: Sanda Toma, Draga Olteanu Matei, Mircea Albulescu, Victor Rebengiuc, Amza Pellea, Gheorghe Cozorici, Constantin Rauţchi, Silviu Stănculescu.

Silvia Popovici făcea parte din promoţia de aur: Sanda Toma, Draga Olteanu Matei, Mircea Albulescu, Victor Rebengiuc, Amza Pellea, Gheorghe Cozorici, Constantin Rauţchi, Silviu Stănculescu

Elena Ceaușescu nu o suporta

Pe Silvia Popovici ați văzut-o în filmele istorice ”Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu”, ”Mușatinii”. Și din filmele ”Darclée”, ”Serata”, ”Pădurea spânzuraților”, ”Trecătoarele iubiri” sau Giogonda fără surâs”. Ultimul film în care a jucat a fost ”Enigmele se explică în zori”, în 1987.

Elena Ceauşescu nu o suporta, spunea Emilia Marinela Macovescu, soţia lui George Macovescu, ministru de externe al României între 1972-1977. ”Coana Leana” spunea că ar trebui să stea în umbra soțului ei.

De profesie tehnician gaz metan, Maxim Berghianu a detinut numeroase functii la varful ierarhiei comuniste, printre care cele de presedinte al Comitetului de Stat al Planificarii, ministrul Aprovizionarii Tehnico-Materiale si Controlului Gospodaririi Fondurilor Fixe, ministru al Muncii.

Elena Ceaușescu nu o suporta pentru că era prea frumoasă, de aceea nu mai avea roluri în filme. Trebuia să fie în umbra soțului ei, demnitarul comunist Maxim Berghianu. El a fost membru de frunte al PCR din 1964. A murit pe 30 ianuarie 2005.

Cei doi au avut o fiică, Ruxandra (Ruxi), care seamănă foarte bine cu mama sa. Ruxandra Onofrei activează tot în mediul artistic și este căsătorită cu un om de radio.

Silvia Popovici s-a stins în 1993, la doar 60 de ani, după o lungă suferință despre care nu i-a plăcut să povestească.


Un interviu de colecție cu scriitoarea Ileana Vulpescu. Viața din spatele cărților

Marius Țeicu a compus doar hit-uri. ”Vreau să vă aduceți aminte că am existat”

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre