Pe parcursul celor 21 de ani de carieră a fost medaliat cu aur și a ieșit învingător din ring de 56 de ori, dintr-un total de 61 de meciuri. Declarațiile lui Ali cu privire la probleme de rasă, religie și politică l-au făcut să devină un personaj controversat. Cassius Clay Jr. s-a născut pe data de 17 ianuarie 1942, schimbându-și numele în 1964, după ce s-a alăturat Națiunii Islamului.
Citându-și convingerile religioase, a refuzat să își îndeplinească îndatorirea militară și a fost eliminat dintr-un campionat de box. I s-a interzis boxul timp de trei ani în timpul carierei sale. Sindromul Parkinson i-a afectat grav lui Muhammad Ali abilitățile motorii și modul în care vorbea. Cu toate acestea, el a rămas activ ca ambasador umanitar.
Primii ani și cariera de amator a lui Muhammad Ali
Cassius Marcellus Clay Jr., fiul mai mare al lui Cassius Marcellus Clay Sr. (1912-1990) și Odessa Grady Clay (1917-1994), s-a născut la 17 ianuarie 1942, în Louisville, Kentucky.
La vârsta de doar 12 ani, i-a fost furată iubita sa bicicletă. Ali (atunci cunoscut sub numele Clay) a raportat furtul către Joe Martin, un ofițer de poliție din Louisville. Extrem de supărat, tânărul a jurat să-l bată pe vinovat atunci când urma să îl găsească.
Martin, care pe lângă jobul de polițist și antrenor de box, i-a sugerat lui Ali să învețe mai întâi cum să lupte. Martin l-a luat pe Clay sub aripa sa. Șase săptămâni mai târziu, tânărul a câștigat prima sa luptă.
Până la vârsta de 18 ani, Clay a cucerit două titluri naționale de aur, două titluri naționale ale Uniunii Atletice de Amatori, a avut 100 de victorii și doar opt pierderi. După absolvirea liceului, a călătorit la Roma și a câștigat medalia de aur la categoria grea de la Jocurile Olimpice de vară din 1960.
Debutul lui Ali
Clay și-a făcut debutul în boxul profesional pe 29 octombrie 1960, printr-o decizie în șase runde. De la începutul carierei sale profesionale, și-a copleșit adversarii cu o combinație de lovituri rapide și puternice și viteza picioarelor,
După ce a câștigat primele 19 lupte, inclusiv 15 knockouts, a primit primul său titlu pe 25 februarie 1964, învingându-l pe campionul la grei Sonny Liston. Ali l-a batjocorit necontenit pe Liston înainte de luptă, promițând că pe parcursul luptei „va pluti ca un fluture și va înțepa ca o albină”.
Atunci când Liston nu a reușit să răspundă la clopot la începutul rundei cu numărul șapte, Ali a fost încoronat campion mondial la categoria grea. În ring după luptă, noul campion a urlat: „Eu sunt cel mai mare!”.
Anii și moștenirea ulterioară a lui Muhammad Ali
În 1984, Ali a fost diagnosticat cu sindromul Parkinson. Medicii au bănuit că boala a apărut probabil ca urmare a traumelor severe la cap suferite în timpul carierei lui de box. Abilitățile motorii ale campionului au scăzut încet, iar mișcarea și vorbirea lui au fost limitate.
În ciuda bolii Parkinson, Ali a rămas în centrul atenției publice, călătorind în toată lumea pentru a face apariții umanitare și de caritate. S-a întâlnit cu liderul irakian Saddam Hussein în 1990 pentru a negocia eliberarea ostaticilor americani, iar în 2002 a călătorit în Afganistan ca mesager al păcii al Națiunilor Unite.
Ali a avut onoarea de a aprinde focul în timpul ceremoniilor de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară din 1996 din Atlanta. În 1999, Ali a fost votat „Personalitatea sportivă a secolului” de către BBC, iar Sports Illustrated l-a numit „Sportivul secolului”. Ali a primit medalia prezidențială a libertății într-o ceremonie desfășurată la Casa Albă în 2005.
În același an a fost deschis Centrul Muhammad Ali, un muzeu non-profit și un centru cultural axat pe pace și responsabilitate socială.
Revista Ring l-a numit pe Ali „Luptătorul anului” de cinci ori, mai mult decât orice alt boxer. Ali a fost căsătorit de patru ori, căsnicii din care are șapte fiice și doi fii. S-a căsătorit cu a patra soție, Yolanda, în 1986. Ali a murit la vârsta de 74 de ani, pe data de 3 iunie 2016.
Tudor Arghezi a vândut cireşe pentru a supravieţui şi a scris pe hârtie igienică
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook