Ultimele zile au dezvăluit însă detalii din viața secretă a actriței Daniela Nane, care a fost cea mai bună prietenă a celebrei pianiste Maria Lupașcu de la Filarmonica din Ploiești. Povestea e ca un scenariu de film.
Așa cum știți, pianista Maria Lupașcu de la Filarmonica din Ploiești a murit în spital, la doar 45 de ani. Din păcate, boala cu care s-a luptat ani de zile la rând a învins. În urma pianistei a rămas o fetiță de 13 ani, Fatima Maria, și nu puțini au fost cei care s-au întrebat ce urma să se întâmple cu aceasta, în contextul în care era crescută doar de mama sa. Cea mai bună prietenă a mamei sale, actrița Daniela Nane și-a asumat rolul de înger păzitor și a doua mamă.
Viața secretă a actriței Daniela Nane
În vârstă de 51 de ani, Daniela Nane nu este doar actriță, ci și câștigătoarea ediției din 1991 a concursului Miss România, fiind prima participantă din partea țării noastre la concursul de frumusețe Miss Universe. A fost căsătorită cu omul de afaceri Viorel Popa, cu care are un fiu, Codrin, acum în vârstă de 23 de ani. Din 2016 este căsătorită cu istoricul Adrian Cioroianu.
Acum, actrița Daniela Nane, prietenea cea mai bună a pianistei Maria Lupașcu din Ploiești, a luat-o în grijă pe fetița orfană a artistei și este gata să îi stea alături oricât timp este nevoie.
Actrița a decis să îi ofere micuței un cămin și tot sprijinul de care ar putea avea nevoie. De acum cele două vor forma o familie. Mai mult, prietena pianistei a demarat și toate demersurile legale pentru a lua-o sub tutelă pe fetița de 13 ani. În prezent este în căutarea unei noi locuințe, care să devină de acum casă pentru fiica Mariei Lupașcu.
Dezvăluiri demne de un scenariu de film
Actrița a făcut declarații despre noua situația familială, în contextul îngrijorărilor publice apărute în legătură cu Fatima Maria Lupașcu, fiica pianistei decedate. „Prieteni, fetița Ioanei Maria Lupașcu va rămâne cu mine. Nu e singură pe lume, cum s-a spus, are niște verișoare și nepoate de gradul 4 – 5, cu care va ține legătura, a apărut și un frate vitreg, de 19 ani, pe care tocmai l-a cunoscut.
Am văzut postări cu contul meu de ONG către oameni care ar vrea să ajute. Evident că banii sunt bineveniți întotdeauna, dar trebuie să știți că situația nu e disperată și avem încredere că Bunul Dumnezeu va rândui. Trebuie să ne adaptăm la noua viață, să rezolvăm cu actele în instanță, să găsim un apartament în care să locuim împreună, într-o zonă mai aproape de restul familiei mele, astea sunt acum prioritățile. Ne adunăm un pic și le așezăm pe toate. Vă mulțumim din suflet pentru susținere!”, a scris actrița Daniela Nane, în mediul online.
Sursa foto: Facebook / Daniela Nane
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook