Simona Ionescu / Redactor Șef

Richard Gere, martor într-un proces scandalos al unui fost înalt demnitar

Richard Gere, martor într-un proces scandalos al unui fost înalt demnitar
Unul dintre marii actori ai lumii, Richard Gere a luat o hotărâre importantă. Va depune mărturie în procesul împotriva fostului ministru de interne italian Matteo Salvini.

Fostul ministru de interne italian Matteo Salini e judecat pentru că a ținut blocați 147 de migranți în Marea Mediterană 19 zile. Richard Gere va depune mărturie.

Richard Gere, martor într-un proces scandalos al unui fost înalt demnitar

În august 2019, fostul ministru de Interne al Italiei, Matteo Salini a ținut blocați în Marea Mediterană timp de 19 zile, un număr de 147 de migranți. Acum, va suporta consecințele, pentru că procurorii din Sicilia l-au acuzat de sechestrare de persoane, după blocarea navei Open Arms.

Povestea tragică a acestora a luat sfârșit pe 20 august 2019, atunci când procuratura a permis debarcarea în Lampedusa a celor rămași pe navă. Din păcate, unii s-au aruncat peste bord, pentru că nu au mai putut suporta situația în care au fost.

Richard Gere a cerut atunci sprijin pentru cei aflați pe navă

În acea perioadă, actorul Richard Gere se afla în vacanță cu familia în Toscana. A aflat că migranților le-a fost refuzată debarcarea și a vrut imediat să dea o mână de ajutor, așa că a ajuns în Sicilia ajutând la livrarea de alimente și provizii. Ulterior, actorul a fost la o conferință în Lampedusa și a cerut ajutor pentru cei de pe navă, printr-un mesaj video.

„Sunt refugiați care au nevoie de ajutor”

„Am fost deja la Lampedusa acum doi sau trei ani, pentru a vizita locul unde sunt migranții, așa că am cunoscut situația îndeaproape. Sunt oameni care au trăit povești oribile. Au suferit mult. Ei îi numesc migranți, dar sunt refugiați care au nevoie de ajutor”, a declarat actorul.

A fost depusă lista cu martorii ce vor depune mărturie

Pe lista pe care săptămâna trecută avocații care reprezintă Open Arms au depus-o împotriva lui Salvini se află și Richard Gere. Potrivit The Guardian, Open Arms a confirmat că, dacă judecătorul va permite, actorul va depune mărturie. Instanța va da răspunsul final pe 23 octombrie, iar Salvini ar putea primi până la 15 ani de închisoare.

Luca Morisi, cel care s-a ocupat de imaginea lui Salvini și drogurile

Cu puțin timp în urmă, în Italia a izbucnit un scandal uriaș. Personajul principal este Luca Morisi, adică cel care s-a ocupat de imaginea lui Matteo Salvini pe rețelele sociale. Totul a pornit după ce doi români, ce oferă servicii sexuale pe internet, au fost prinși asupra lor cu drogul violului. Potrivit Gazeta Românească din Italia, aceștia veneau de la o petrecere organizată de Morisi, când carabinierii i-au oprit la un control de rutină.

Când polițiștii au descoperit un flacon cu lichid, românii au spus că este drogul violului. Și l-au primit gratuit de la Luca Morisi, la petrecerea unde au fost. Polițiștii au fost și la vila unde s-au distrat cei doi și au descoperit puțină cocaină. În acest moment se efectuează analize pentru a se afla natura substanței.

Morisi a recunoscut public că a consumat droguri

Pus într-o asemenea situație, Morisi nu a avut ce să facă și a recunoscut public că a consumat droguri și i-a cerut iertare lui Salvini.

„Nu am comis nicio crimă, dar povestea personală care mă privește reprezintă o cădere gravă ca om. Este un moment foarte dureros din viața mea. Dezvăluie fragilități existențiale nerezolvate cărora trebuie să le dedic cât mai mult timp în viitorul apropiat. Mizând pe sprijinul și afecțiunea celor mai apropiați de mine”, a spus acesta.

Sursă foto: flux24, realitatea.md

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre