În noaptea de 27 spre 28 noiembrie în 1992, într-un centru pentru azilanţi din Weismain, Germania, s-a iscat o ceartă între doi români care a degenerat. Unul dintre ei s-a înfuriat şi l-a lovit pe conaţionalul său cu o halbă de bere în cap și l-a ucis, scrie TAG24, citat de ziarulromanesc.de.
Român condamnat în Germania după 28 de ani de la crimă
Se pare că cei doi se aflau sub influenţa alcoolului, însă după ce a realizat cele petrecute, criminalul s-a făcut nevăzut, profitând şi de faptul că nu existau martori. Câteva zile mai târziu, el a fost arestat de poliţiştii din Munchen, însă pentru un cu totul alt motiv, după ce furase mai multe produse dintr-un supermarket.
A fost suficient pentru ca el să fie deportat în România, fără ca autorităţile germane să ştie că tocmai eliberează un criminal. Acesta s-a întors însă în Germania, de mai multe ori, la adăpostul unei identităţi false, reuşind să-i păcălească pe nemţi.
Cinci ani mai târziu, anchetatorii au găsit o primă pistă. Ei au descoperit în baza de date a poliţiei o persoană care avea aceleaşi amprente cu ale criminalului, găsite pe halbă. Doar că persoana respectivă era înregistrată sub un alt nume decât cel care figura în baza e date.
Însă aveau să mai treacă alţi 22 de ani până când nemţii au dat de urmele sale. Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât anchetatorii au descoperit că în toţi aceşti ani, românul s-a plimbat nestingherit în toată Germania, a intrat şi a ieşit fără probleme din ţară, revenind ori de câte ori a dorit, fără ca cineva măcar să bănuiască adevărata sa identitate.
A ucis un conațional cu o halbă de bere în cap
„În tot timpul ăsta s-a jucat cu noi, ba chiar s-a mai şi întors aici ori de câte ori a poftit”, au dezvăluit surse din cadrul anchetei, potrivit presei germane.
Şi totuşi, norocul său nu a ţinut la nesfârşit. Arestat, ucigaşul a apărut în faţa unui tribunal în localitatea germană Coburg.
Presa germană scrie că procurorul a solicitat 11 ani de închisoare, însă judecătorul l-a condamnat la 9 ani şi jumătate de detenţie. Decizia pronunţată în 26 iulie nu este însă definitivă, iar ambele părţi au atacat-o.
Procesul va continua luna viitoare, cu menţiunea că cercetările sunt mult îngreunate, la fel şi audierile, din cauza trecerii anului şi a faptului că martorii sunt puţini şi au fost greu de identificat.
De altfel, o bună parte din audieri au avut loc online, mai notează presa germană. Un verdict ar putea fi dat până la finele acestui an.
Velea și Antonia, săruturi pasionale în public, ca la 16 ani. Care e explicația?
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook