Simona Ionescu / Redactor Șef

Românca din umbra imperiului Ferrari a șocat publicul cu apariția ei. Are doar 34 de ani

Românca din umbra imperiului Ferrari a șocat publicul cu apariția ei. Are doar 34 de ani
El are 77 de ani, este unul dintre cei mai bogați oameni din lume, ea doar 34 de primăveri și este un excelent agent de vânzări. Piero Ferrari și românca Romina Gingașu fac un cuplu formidabil.

S-au căsătorit în 2021 după ce s-au îndrăgostit nebunește, iar week-end-ul acesta au apărut împreună la Formula 1, în Bahrain, iar tânăra a făcut furori. Romina Gingașu a optat pentru o rochie neagră, care-i venea ca turnată, la care a accesorizat o curea galbenă „Ferrari”, și o poșetă care valorează mii de euro, purtând semnătura Louis Vuitton.

Frumoasa Romina le-a făcut o surpriză fanilor și le-a arătat și acestora ce a făcut alături de soțul miliardar la Formula 1 și toată lumea a felicitat-o pentru povestea de dragoste pe care o trăiește. „Așa iubire”, a fost comentariul unuia dintre fanii tineri.

Ramona Gingașu și Piero Ferrari

Nuntă surpriză

Romina și Piero Ferrari, care are o avere imensă și-au unit destinele în anul 2021, iar nunta a avut loc în mare secret, în Capri, sudul Italiei. Cei doi au vrut să le facă tuturor o mare surpriză, așa că nici măcar invitații nu au știut aproape nimic despre ce se va întâmpla la eveniment, mai ales că li s-a spus că se va organiza nunta unei prietene din copilărie. La rândul său, Piero a lăsat-o pe mireasa sa fără cuvinte, atunci când a venit să le cânte celebrul Al Bano.

Cum s-au cunoscut cei doi

Romina și moștenitorul Ferrari s-au cunoscut în 2016 când tânăra, agent de vânzări fiind, a încercat să-i vândă un avion. El a venit ulterior în România pentru femeia pe care începuse să o iubească și obișnuiește să viziteze cât mai des Bucureștiul, pe care-l adoră.

Romina Gingașu și moștenitorul Ferrari

„Mă bucur când văd mașini Ferrari parcate pe stradă, în fața restaurantelor”

„Romina a fost aleasa mea pentru că este un bun agent de vânzări, a încercat să-mi vândă un avion, eram într-o divizie privată… Am rezistat șase luni, după care ne-am întâlnit și ne-am spus OK, putem fi împreună, putem merge undeva împreună. (…) Am venit în România pentru că am cunoscut-o pe Romina, iar acum suntem căsătoriți.

Tocmai din acest motiv, mai vin aici câteodată. Îmi place Bucureștiul, este un oraș care se dezvoltă. Mă bucur când văd mașini Ferrari parcate pe stradă, în fața restaurantelor”, a povestit Piero Ferrari.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre