Simona Ionescu / Redactor Șef

Alt apropiat al lui Putin a dispărut. Un general rus a fost găsit împușcat, iar autoritățile susțin că e „o sinucidere”

Alt apropiat al lui Putin a dispărut. Un general rus a fost găsit împușcat, iar autoritățile susțin că e „o sinucidere”
Încă o moarte suspectă în Rusia. De această dată este vorba despre un general rus, proaspăt demis de Putin, dar care în trecut era un apropiat al liderului de la Kremlin.

Ofițerul rus, generalul-maior Vladimir Makarov, a fost găsit mort din cauza unei răni prin împușcare la domiciliul său, la doar câteva săptămâni după ce a fost demis de Vladimir Putin.

Potrivit unor informații apărute în presa străină, generalul-maior Vladimir Makarov, care a fost concediat în urmă cu câteva săptămâni de președintele rus Vladimir Putin, a fost găsit mort luni, 13 februarie 2023. Acesta ar fi murit din cauza unei răni prin împușcare. Oficialitățile au anunțat deja că moartea lui Makarov ar fi fost o „sinucidere”.

Apropiat al temutului lider rus, înaltul ofițer militar în vârstă de 67 de ani fusese până de curând responsabil de „combaterea extremismului” în țară. El ar fi fost implicat inclusiv în găsirea și suprimarea opozanților lui Putin, inclusiv a tuturor jurnaliștilor care se arătau ostili față de Kremlin.

Demis în luna ianuarie de Putin

Cu toate acestea, un decret de demitere a generalului rus Makarov a fost semnat de Putin în luna ianuarie, dar nu a fost publicată nicio informație care să explice și motivul pentru care generalul a fost înlăturat. Rolul său oficial la momentul demiterii era de șef adjunct al Direcției principale de combatere a extremismului din cadrul Ministerului de Interne, potrivit dailymail.co.uk.

Cadavrul său ar fi fost descoperit în jurul orei 7 dimineața, de către soția sa Valentina, după ce aceasta a auzit sunetul unei împușcături. Cei doi locuiau într-o casă în satul Golikovo, în afara Moscovei.

Relatări diferite despre decesul lui

Relatările locale sunt diferite. Unii au spus că lângă corpul său a fost găsită o pușcă de vânătoare Berkut-2M, în timp ce alții au ținut să spună că a fost vorba de un pistol. Soția generalului, Valentina este cea care a alertat serviciile de urgență, dar paramedicii nu au putut decât să declare decesul, imediat ce au ajuns la fața locului.

După cum a relatat agenția de presă moscovită Moskovsky Komsomolets, oficiali din cadrul Comitetului rus de Investigații au interogat familia generalului decedat. Ei au declarat ziarului că, după ce a fost concediat, fostul mare general nu „a știut ce să facă”.

De asemenea, a fost confirmat și faptul că în locuința familiei se aflau mai multe arme de foc. Iar o altă sursă, citată pe canalul de telegram VChK-OGPU, a declarat că, de la demiterea sa, ofițerul decedat ar fi fost într-o „depresie profundă”.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre