Rușii au folosit arme cu fosfor: „Cade extrem de încet. Nu poți face nimic. Incinerează orice atinge”

Rușii au folosit arme cu fosfor: „Cade extrem de încet. Nu poți face nimic. Incinerează orice atinge”
Mărturia americanului care s-a înrolat, voluntar, să lupte în Ucraina, împotriva rușilor, e cutremurătoare. Bărbatul confirmă, la un post de televizine, modul în care s-a atacat inclusiv cu arme cu fosfor. El povestește cât de groaznice sunt acestea.

„Am văzut soldați arzând de vii. I-am auzit țipând, apoi s-au împușcat”, relatează Elvis din Tennessee. Pentru interviul acordat el a ales acest nume de cod, din rațiuni de siguranță personală. După ce a luptat în Ucraina, soldatul a descris măcelul pe care l-a văzut atunci când se afla în prima linie. Acesta insistă că războiul trebuie continuat și Rusia îngenunchiată.

Argumentul lui stă în ororile pe care susține că le-a văzut și trăit acolo. „Oricine din Occident care cere Ucrainei să se așeze la discuții pentru pace, ar trebui să treacă prin sate să vadă ce li s-a făcut acestor oameni”, a spus bărbatul într-un interviu pentru televiziune CBS News. „Auzi strigăte și oameni care se luptă până la moarte cu mâinile goale. Este un sunet unic. Auzi foarte multă moarte în jur”, a mai spus militarul.

Elvis din Tennessee susține că rușii au folosit arme cu fosfor

El le-a povestit jurnaliștilor că este născut în Tennessee, și de aceea și-a și ales numele de cod Elvis. A decis să plece în Ucraina, să lupte, pentru că a fost îngrozit de invazia rusă. El nu a relatat cu ce s-a ocupat înainte, dar, din declarațiile lui reiese că e un fin cunoscător al conflictelor armate la nivel mondial. „Conflictul acesta nu seamănă cu niciunul din ultimii 70-80 de ani. Pe front, în sudul Ucrainei, am văzut de mai multe ori forțele ruse folosind arme cu fosfor. Fosforul cade extrem de încet. Nu poți face nimic. Incinerează orice atinge”, a relatat acesta.

Elvis a relatat un moment în care a văzut între 20 și 30 de luptători ucraineni „arzând de vii” înainte ca unii să se sinucidă pentru a nu se mai chinui. „În jur de 20-30 de băieți (n.r. soldați) arzând de vii. Și câteva împușcături, pentru că nu poți face nimic altceva. Mulți dintre ei au pistoale, îi auzi țipând apoi își iau la revedere și se împușcă”, povestește americanul. El a întărit că a „auzit 20-30 de soldați cum sunt arși de vii de arme cu fosfor”, iar unii din ei „s-au sinucis cu propriile pistoale”.

Militarul american Elvis din Tennessee susține că a plecat din Ucraina traumatizat și se teme că unul din foștii lui camarazi s-ar putea sinucide din cauza acelorași traume.

Sursa foto: Twitter, captură CBS