Simona Ionescu / Redactor Șef

S-a înțeles totdeauna foarte bine cu bruneta, iar acum o blondă celebră spune cât a fost fericită când a aflat că bruneta va aduce pe lume un copil.

S-a anunțat prima nașă Daniela Crudu pentru bebelușul Danielei Crudu. „Aștept să-mi dea un semn să-mi spună că vrea…”

Chiar dacă are doar trei luni de sarcină, au început să apară posibilii nași ai bebelușului Danielei Crudu. Prima pe listă este Bianca Drăgușanu, care și-ar dori foarte mult să devină părintele spiritual al copilului fostei asistente a lui Dan Capatos.

„Să mă pună nașă Daniela Crudu că sunt cea mai superbă, frumoasă și deșteaptă nașă”

„Nu pot să cred așa ceva, eu până nu văd, nu cred. Sunt nașă dacă vrea, să mă pună nașă la copil. Doamne ajută, o să-i scriu! Știu că își dorea, mă bucur pentru ea, să dea Dumnezeu să aibă o fetiță amuzantă și deșteaptă, exact ca ea. Să dea Dumnezeu să fie sănătoasă, să aibă o sarcină ușoară, să ne auzim cu bine.

Screenshot 2022 10 03 at 10.14.06

Să mă pună nașă că sunt cea mai superbă, frumoasă și deșteaptă nașă. Aștept să-mi dea un semn să-mi spună că vrea să-i fiu nașă”, a declarat Bianca Drăgușanu pentru Spynews.

„Mă face pe mine fericită, iar asta e cel mai important”

Daniela a recunoscut cu puțin timp în urmă că e însărcinată, afirmând și că se gândește și o familie alături de iubit. „Da, sunt însărcinată. Săptămâna viitoare fac trei luni de sarcină. Încă nu am aflat sexul copilului. Cu dragostea stau foarte bine. Am un iubit, e român, e un tip mai discret.

E un băiat care e cuminte, e potrivit pentru mine, e liniștit. Mă face pe mine fericită, iar asta e cel mai important. Și o face de un an de zile deja.”, a mai spus Daniela Crudu, pentru Fanatik.

Sursă foto: instagram

Nașă Daniela Crudu este pe cale să se hotărască între mai multe candidate celebre. Bianca Drăgușanu, prietena apropiată, și-a exprimat dorința de a deveni nașă Daniela Crudu și a promis că va fi cea mai superbă nașă. Daniela Crudu așteaptă să primească un semn care să o ghideze în alegerea nașei. Decizia finală privind nașă Daniela Crudu va fi una dintre cele mai așteptate anunțuri din showbizul românesc. Florin Prunea și oalele minune „de la NASA”. E convins că poate garanta cu ele în bancă.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre