S-a făcut lumină în povestea celui mai scump tablou din lume, iar toate detaliile devin publice din data de 12 aprilie. Antoine Vitkine, regizorul documentarului „The Savior For Sale”, care va fi difuzat pe 12 aprilie de postul de televiziune France 5, a realizat o anchetă despre acest tablou.
Lucrarea a fost restaurată în Statele Unite. Ea a fost cumpărată în 2005 în stare proastă pentru 1.175 de dolari de un comerciant de artă newyorkez. Tabloul a fost atribuit lui Leonardo da Vinci de mai mulţi experţi britanici. Cu dovada unei așa „paternități” celebre, comerciantul l-a vândut unui oligarh rus. Care a decis în cele din urmă să îl vândă mai departe.
„Salvator Mundi” a devenit astfel cel mai scump tablou din lume. Nu mai puțin de 450 de milioane de dolari a plătit pe el prinţul saudit Mohammed bin Salman. Acum s-a stabilit că prințul a plătit cotă de da Vinci, în contextul în care pictura nu îi aparține maestrului renascentist. Tabloul provine cel mai probabil din atelierul lui Leonardo da Vinci. Însă nu ar fi fost realizat de el. Aceasta e concluzia documentarului TV care va fi difuzat peste câteva zile în Franţa, informează AFP.
Filmul mai dezvăluie și că autorităţile din Paris ar fi respins condiţiile cerute de autorităţile de la Riad pentru a prezenta această pictură în cadrul expoziţiei dedicate lui Leonardo da Vinci, la Muzeul Louvre, în 2019.
Povestea celui mai scump tablou din lume
Tabloul a fost pus în vânzare (de oligarhul rus) în noiembrie 2017 la o licitaţie de artă contemporană. În catalogul licitației era prezentat ca fiind un Leonardo da Vinci autentic.
Deşi autorităţile saudite nu au confirmat niciodată că Mohammed bin Salman este proprietarul „ultimului da Vinci”, mai multe informaţii concordante indică faptul că prinţul saudit l-ar fi achiziţionat. Iar pentru asta s-ar fi ascuns în spatele mai unor intermediari. Asta pentru că tabloul îl reprezintă pe Hristos. Iar iconografia profeţilor nu este bine văzută în islam.
Dar prinţul moştenitor Mohammed bin Salman vrea să dea dovadă de modernitate şi deschidere culturală în sânul familiei regale saudite. El are ambiţia de a construi muzee, mai ales în situl antic Al-Ula. Potrivit documentarului care va fi difuzat luni, deţinerea unui tablou pictat de Leonardo da Vinci ar putea să reprezinte un punct de plecare pentru alcătuirea unei colecţii prestigioase, pe care Arabia Saudită nu o deţine deocamdată.
Francezii au confirmat că tabloul nu este pictat de Leonardo da Vinci
În ciuda primelor expertize, britanice, prințul saudit a dorit o expertiză franceză. În aprilie 2018, când prinţul Mohammed bin Salman s-a întâlnit oficial cu preşedintele Emmanuel Macron, tabloul „Salvator Mundi” a fost pus pe agenda celor doi oficiali. Surse bine documentate au menționat că prințul voia ca Franța să facă o expertiză a tabloului. Muzeul Louvre găzduieşte C2RMF, un laborator dedicat analizării şi certificării operelor de artă. „Salvator Mundi” ar fi petrecut în acel laborator trei săptămâni.
Iar expertiza ar fi demonstrat, fără dubiu, că „Leonardo da Vinci doar a contribuit la acest tablou”. Reprezentanţii Muzeului Louvre i-ar fi informat pe saudiţi. Dar prințul își dorea ca tabloul să fie expus la Louvre în marea expoziţie dedicată lui Leonardo da Vinci (la sfârşitul anului 2019), alături de „Mona Lisa”, ca un da Vinci 100%. „Expunerea lui în aceste condiţii ale saudiţilor ar fi însemnat „albirea” unei lucrări de 450 de milioane de dolari”, a precizat aceeaşi sursă.
Oficialii Muzeului Louvre se abțin de la comentarii
Potrivit documentarului, ministrul francez de Externe şi cel al Culturii, Jean-Yves Le Drian şi Frank Riester, ar fi fost „interesaţi de toate proiectele propuse de către saudiţi” în materie de deschidere culturală şi turistică. Dar la sfârşitul lunii septembrie, Macron a decis să nu dea curs cererii lui Mohammed bin Salman.
În documentar nu apar reacțiile reprezentanților Muzeului Louvre. „Antoine Vitkine a contactat Muzeul Louvre, dar noi nu am dorit să răspundem întrebărilor sale, pentru că tabloul nu a fost împrumutat în cadrul retrospectivei dedicate lui Leonardo da Vinci”, au explicat miercuri reprezentanţii Muzeului Louvre, după ce au fost contactaţi de AFP.
Sursa foto: christies.com
George Clooney şi Julia Roberts sunt împreună. Cu Amal, geloasă, după ei
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook