Simona Ionescu / Redactor Șef

Să vedeți cum dansează Vulpița, parcă a trăit doar prin cluburile de fițe!

Să vedeți cum dansează Vulpița, parcă a trăit doar prin cluburile de fițe!
A fost veselie mare în noua casă a Vulpiței. Nici nu se putea altfel, tânăra din Blăgești care a ajuns vedetă prin intremediul emisiunii Acces Direct și-a serbat ziua de naștere. Imaginile sunt fabuloase!

Veronica Stegaru, alias Vulpița de la Acces Direct s-a mutat recent în casă nouă. A părăsit Blăgeștiul, unde locuia cu familia soțului și, prin bunăvoința unui fan, s-a mutat, cu bărbat cu tot, în județul Buzău. Ea a și povestit că a avut parte de o primire extrem de călduroasă, din partea vecinilor, pe stil american. „Am primit gogoși și cafea de la vecini”, povestește Vulpița. Cei doi au primit casa de la un telespectator care a fost  impresionat de traiul sărăcăcios pe care îl duceau „vedetele” Antenei 1 în satul natal.

După ce a prins gustul celebrității, Vulpița, care e deja foarte urmărită pe contul de Instagram, și-a deschis și canal YouTube, iar până să devină influenseriță nu mai e decât o chestiune de timp. Vulpița are 3340 de fani pe TikTok, peste 30.800 de urmăritori pe canalul YouTube și peste 208.000 de fani pe Instagram.

Cum știe să danseze Vulpița, parcă a stat doar prin cluburi!

Până atunci, și-a inaugurat contul cu imagini de la petrecerea de ziua ei. În mai puțin de 24 de ore, peste 6.000 de oameni au admirat-o în video-ul postat.

Respectând restricțiile sociale impuse de pandemie, Vulpița și soțul ei, încornoratul Viorel, au petrecut doar ei doi. Dar veselia a fost pe cinste. Veronica din Blăgești dansează în jurul soțului ei, așezat pe un scaun, în curte, ca un „boier”.

Mai mult decât atât, Vulpița le-a arătat fanilor și partea de making-of. Petrecerea de ziua ei, anunțată, de altfel, pe Instagram, a început în bucătărie unde Viorel curăță cartofi, în timp ce Veronica îi privește drăgăstos stând pe pat. Apoi, Vulpița pune la copt, pe plită, doi cartofi și zâmbește în fața camerei.

După ce termină de preparat mâncărurile, cei doi soți ies în curte și începe distracția propriu-zisă. Viorel ia loc pe scaun, în timp ce Vulpița începe să danseze în jurul lui. La un moment dat, se ridică și Viorel și încing amândoi atmosfera, chiar în fața camerei de luat vederi.

Vulpița își demonstrează calitățile de dansatoare, și îi servește soțului ei un dans languros demn de cele mai animate petreceri din cluburile de fițe.

Vulpița și Viorel sunt impresionați de ce au găsit la noua locuință, din Buzău. Chiar dacă mobile este veche, cei doi soți se bucură de faptul că au apă potabilă, o fântână, o curte foarte mare și o sobă tradițională de teracotă. Prima investiție pe care trebuie să o facă e să amenajeze o toaletă în casă, deoarece, ca și la Blăgești, aceasta lipsește din dotare.

Sursa foto: YouTube

Exclusiv. Daria lui Bodi nu se lasă. Ori are un plan cu Bianca, ori e vorba de afaceri

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre