Pe de altă parte, în medicina românească există recomandări privind numărul maxim de operații de cezariană care se pot face unei mame, având în vedere riscurile operatorii şi post-operatorii care pot apărea.
Acum, o femeie de 37 de ani din judeţul Alba a născut al optulea copil prin cezariană, primii şapte în Italia şi ultimul, o fetiţă, la spitalul din Alba Iulia. Această a opta naștere a femeii, prin operație, reprezintă o premieră la nivel naţional, în condiţiile în care în România sunt recomandate cel mult trei astfel de intervenţii, potrivit unui comunicat transmis, marţi.
În România sunt recomandate maxim trei operații prin cezariană la o mamă
„Femeia a născut primii 7 copii în Italia, unde a trăit şi de unde a revenit acasă, în Războieni, judeţul Alba. Prin efectuarea celei de-a opta operaţie de cezariană, la aceeaşi pacientă, se atinge un record naţional. Potrivit datelor statistice publicate, la nivel mondial, numărul maxim de operaţii cezariene efectuate la aceeaşi pacientă se ridică la 10.
În ţara noastră sunt recomandate maximum 3 astfel de intervenţii chirurgicale, având în vedere riscurile operatorii şi post-operatorii care pot apărea”, se menţionează în comunicatul transmis de către Biroul de Presă al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia.
Potrivit reprezentanților spitalului, ultima intervenţie chirurgicală a fost efectuată cu succes la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, iar mămica se simte foarte bine, la fel şi fetiţa sa, care a primit nota 10 la naştere şi a cântărit 2,8 kilograme. „Mă simt foarte bine”, a spus pacienta în ziua externării din spital.
Operaţia a fost efectuată de către o echipă medicală coordonată de către şeful secţiei de obstetrică-ginecologie, Cristian Ţibea. Din echipa medicală a făcut parte şi medicul specialist ATI Harambas Diana.
Medic: „Bucuria naşterii unui copil depăşesc aproape orice risc”
„Pacienta a fost internată marţi, 15 februarie, zi în care a fost operată şi a fost externată vineri. Operaţia de cezariană a durat aproape o oră, mai mult decât în mod normal, dar a decurs foarte bine, fără complicaţii. Şi sarcina a avut un parcurs normal, pacienta a născut la 38 de săptămâni şi 5 zile, după ce toate au decurs conform planului.
Valoarea, beneficiul şi bucuria naşterii unui copil depăşesc aproape orice risc. Şi vindecarea postoperatorie decurge foarte bine. Refacerea depinde mult de pacientă, de capacitatea de a se vindeca, de organism, de constituţie, de dorinţă, pozitivism şi tonus psihic. Cicatricea, după a 8-a tăietură, arată foarte bine.
În momentul de faţă nu mai există riscuri. Va urma o consultaţie la 6-8 săptămâni, iar în funcţie de ceea ce se va observa la ecografie, pacienta va primi indicaţii cu privire la o posibilă viitoare sarcină dacă se mai doreşte. Noi înştiinţăm pacientele cu privire la riscuri, dar decizia finală este a lor”, a transmis medicul primar Cristian Ţibea.
Potrivit sursei citate, femeia a fost nevoită să își aducă pe lume copiii prin cezariană, date fiind condițiile ei medicale.
Sursa foto: Pixabay
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook