Simona Ionescu / Redactor Șef

Cât durează, în realitate, să te lași de fumat

Cât durează, în realitate, să te lași de fumat
Foarte mult timp s-a crezut că reducerea numărului de țigări fumate pe zi e un pas spre a renunța la acest viciu. Mai mult, există și mitul că ”să fumezi mai puțin, e mai sănătos”. Lucrurile nu stau, însă, chiar așa.

În general se consideră că media încercărilor de a renunța la fumat este între 5 și 7, dar cercetările au dovedit că numărul lor este cu mult mai mare. Pe baza unui studiu efectuat  timp de trei ani asupra a 1.200 de adulți din Canada s-a concluzionat că numărul încercărilor ajunge în medie la 30.

Dr. Michael Chaiton  de la Universitatea din Toronto a explicat de ce inițial numărul încercărilor a fost considerat a fi mult mai redus. ”Cercetările au luat în considerare doar persoanele care au reușit să se lase de fumat fără să țină cont de cei are încearcă, pe parcurusl vieții, fără să reușeasacă acest lucru”, spune specialistul.

fumat canabis marijuana drog

Se consideră că o persoană a renunțat la fumat dacă reușește timp de cel puțin un an să nu mai aprindă nicio țigară. ”Asta nu înseamnă că există un număr magic. Există oameni cu voință care reușesc de prima dată. Problema este că mulți oameni nu își amintesc cu precizie numărul încercărilor. Dar renunțarea la fumat este un proces complex și de lungă durata”, mai spune dr. Chaiton în studiul citat.

Dr. John Hughes, de la Universitatea de Medicină Vermont, consideră că important este ca fumătorii să înțeleagă că dacă nu au reșit să se lase de fumat după 10 încercări nu înseamnă că nu vor reuși deloc: ”Problema care se pune este că următoarele 20 încercări vor lua, probabil, încă 10 ani și important este să reușești să te lași când încă ești tânăr. De aceea este important pentru ei să caute și alte soluții, să recurgă la medicamente și consiliere de specialitate”.

Fumatul atrofiază mușchii

”Este vital să arătăm oamenilor că fumatul are consecințe nefaste asupra întregului organism, inclusiv asupra grupelor mari de mușchi care sunt folosiți intens în viața de zi cu zi”, a explicat, recent, Ellen Breen, un cercetător asociat la Universitatea California din San Diego.

O cercetare realizată de oameni de știință din SUA (California), Brazilia și Japonia a demonstrat că, din cauza fumatului, un om ajunge să facă mai puțină mișcare, determinând organismul să producă mai puține celule nervoase noi, cele care ne ajută să suportăm stresul. Cum picioarele au cele mai mari grupe de mușchi, ele sunt primele și cel mai vizibil afectate atrofierea musculară cauzată de fumat.

fumat

Ce să faci în primele zile după ce te-ai lăsat de fumat

Cel mai adesea, persoanele care încearcă să se lase de fumat se confruntă cu starea de sevraj nicotic, care durează, în formă accentuată, până la trei zile. Specialiștii au recomandări pentru depășirea cu brio a perioadei.

Fă o plimbare în aer liber, meditează, bea apă ori de câte ori îți vine să fumezi și rememorează, permanent motivul pentru care ai decis să renunți la acest viciu. Fumătorilor care încearcă să se lase li se recomandă să își găsească un nou hobby, să consume mâncare sănătoasă, să socializeze, să încerce psihologia inversă și, dacă altfel nu merge, să ceară ajutor de la personal medical specializat.

Sursa foto: Adrian Pîclișan

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre