Zborul simbolizează încredere
Visurile copiilor vă pot da indicii foarte importante în ceea ce privește emoțiile și temerile lor din timpul zilei.
De câte ori copiii voștri nu s-au trezit din somn spunând “am visat urât”? Sau de câte ori nu povestesc entuziasmați ce frumos au visat?
Dr. Pam Spurr, cunoscută sub denumirea “Medicul Visurilor”, a explicat că visurile sunt foarte importante și că pot oferi informații despre starea emoțională a copiilor.
Coșmarurile sau visurile frumoase provin din regiunea mediană și profundă a creierului, zonă responsabilă cu procesarea emoțiilor importante. Astfel, emoțiile din timpul zilei sunt transpuse în timpul somnului în adevărate “mesaje”.
Este ușor să vorbiți cu copiii despre ce au visat. Fiți atenți la detalii. Poate câinele care îl urmărea în vis purta uniformă școlară, ceea ce poate fi un semn că ceva de la școală îl necăjește. Încercați să sesizați pe cine recunoaște în vis, ce emoții are și dacă este personaj pasiv sau activ în vis, pentru că acestea sunt semne clare a ceea ce simte cu adevărat.
Simboluri ale fericirii sau încrederii
Zboară sau are puteri supranaturale – copilul traversează o perioadă de evoluție emoțională.
Urcă pe un munte, pe un zid înalt, scară, timp în care se simte mulțumit sau fericit. Acest vis poate însemna că micuțul simte că excelează într-o sarcină care i s-a dat în timpul zilei. Dacă vă povestește că a visat că a făcut ceva în fața clasei sau prietenilor și că s-a simțit bine să facă asta, înseamnă că are încredere în el și că se simte bine cu anturajul lui.
Simboluri ale coșmarelor
Dacă în vis copiii spun că au fost urmăriți de animale sălbatice, fie că sunt lei, tigri, lupi etc. înseamnă că se simt anxioși, că sunt îngrijorați din cauza școlii sau a unor colegi care îi necăjesc. Monștrii, fantomele sau alte creaturi pot fi formele unei îngrijorări, a timidității sau a unei îngrijorări. Dacă fiul sau fiica vă povestește că a visat că s-a pierdut într-o pădure sau într-un oraș, înseamnă că se simte “pierdut” într-o anumită situație reală. (Divorțul părinților, pierderea bunicilor, probleme la școală etc.)
Cel mai important este să vă petreceți câteva minute cu copiii voștri, astfel încât să le dați impresia că sunteți cu adevărat interesați de ceea ce li se întâmplă. Îi ajută foarte mult și vor avea impresia că sunt ocrotiți.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook