Centrele de Mari Arși din România, în linie dreaptă. Directorul Spitalului Județean din Timișoara spune când vor fi tratați primii pacienți în primul centru care e gata
Primul astfel de centru din România este finalizat, la Timișoara, dar va primi efectiv pacienții abia către finele anului, după cum spun responsabilii de la Timișoara, care explică pentru Rețete și vedete și de ce este nevoie să se mai aștepte și activitatea nu va fi demarată imediat. Totul ține de buna funcționare a lucrurilor, astfel încât, atunci când spitalul va fi deschis, să nu mai apară probleme.
Anul acesta, primul centru de arși din România, de la Timișoara, a fost finalizat, iar un al doilea, cel de la Târgu Mureș, a intrat pe linia de finish. Vestea bună este că, de anul acesta, pacienții grav arși nu vor mai fi nevoiți să caute îngrijiri în străinătate, așa cum s-a întâmplat în urma tragediei de la Colectiv. Atunci, pentru a le oferi o șansă la tratament, peste 100 de răniți au fost transferați în centre de arși din alte țări, iar cel puțin 27 dintre ei au decedat în urma complicațiilor.
În contextul în care astfel de cazuri necesită intervenții rapide, complexe și infrastructură de top, România face un pas major: pacienții vor putea primi îngrijire la cele mai înalte standarde chiar în țară, în noul Centru de Arși Grav de la Timișoara și în cel de la Târgu Mureș, fără a mai depinde de sistemele medicale externe. Anul viitor se preconizează și finalizarea construcției la Centrul pediatric de Mari Arși – București (Spitalul „Grigore Alexandrescu”).
Construcția noului Centru de Arși Grav de la Timișoara a fost finalizată, iar unitatea se află acum în faza de achiziție a echipamentelor, instalare, testare și validare a fluxurilor medicale. Către finele anului, așa cum arată doctorul Dorel Săndesc, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara, centrul va fi dat în folosință.

Anunțul privind finalizarea lucrărilor la centrul de arși de la Timișoara a fost făcut de ministrul Sănătății, care a subliniat că este primul centru de mari arși ridicat în România după Revoluția din 1989, un proiect așteptat de peste trei decenii, amânat din cauza promisiunilor politice și a blocajelor administrative.
„Știu că mulți vor spune că a venit târziu. Și au dreptate. Acest centru trebuia să existe de mult timp. Dar ani la rând s-a vorbit despre el fără ca lucrurile să se miște cu adevărat. Noi am ales să nu ne oprim la vorbe – și l-am făcut”, a afirmat ministrul.
Gândit ca necesitate stringentă încă din 2014, proiectul efectiv a pornit în 2023, într-un moment în care centrul exista doar „pe hârtie” și era privit cu scepticism chiar din interiorul sistemului. Actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, s-a implicat în susținerea demersului încă din perioada în care era parlamentar. Astăzi, însă, clădirea este ridicată, iar ultima etapă, cea de operaționalizare, este în curs.
Noul Centru de Arși Grav de la Timișoara este o construcție modernă, proiectată pentru intervenții rapide și sigure, cu circuite medicale bine delimitate. În cadrul unității vor funcționa integrat o unitate UPU-SMURD, cu 58 de posturi pentru preluarea și stabilizarea rapidă a pacienților, alături de Centrul de Arși propriu-zis, cu: 6 paturi pentru mari arși, 6 paturi pentru arși intermediari și post-critici, respectiv 5 paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă.

De asemenea, noua unitate medicală are o secție ATI, cu 27 de paturi pentru pacienți critici, bloc operator, cu 25 de săli de operație capabile să susțină intervenții complexe simultan, spații pentru sterilizare, farmacie, logistică, zone tehnice și administrative, precum și un adăpost ALA. Nu în ultimul rând, pentru preluarea optimă a pacienților care vor ajunge aici din alte locuri, centrul de arși grav de la Timișoara este dotat cu propriul heliport, pentru transferuri rapide în cazuri de urgență majoră.
Investiția include și pasarele de legătură cu clădirile existente ale spitalului județean, alături de care a fost construit, și o reorganizare completă a circuitelor medicale, astfel încât pacienții, personalul și echipamentele să circule controlat și în siguranță, fără intersectări haotice.
Ministrul Sănătății a subliniat că proiectul nu reprezintă doar o investiție, ci o responsabilitate directă cu un impact major asupra salvării de vieți.
„Schimbarea reală nu se realizează prin promisiuni, ci prin muncă dusă până la capăt, chiar și atunci când nu este comod și când nimeni nu aplaudă la început”, arată Alexandru Rogobete.
Doctorul Dorel Săndesc a explicat pentru Rețete și vedete ce se întâmplă în perioada următoare și când unitatea medicală va începe să trateze efectiv pacienții. Prin Unitatea Băncii Mondiale se desfășoară etapa de achiziții a tuturor echipamentelor și dotărilor necesare.
„Echipamentele se vor achiziționa de către Unitatea Băncii Mondiale (BM) din cadrul Ministerului Sănătății. Nu există un termen rigid, iar acest lucru reprezintă un avantaj la proiectele realizate prin BM, spre deosebire de unele proiecte cu bani europeni în care se impun termene fixe. BM nu impune, și e foarte important, începerea imediată a activității. Ca și spital, după ce vom prelua complexul, echipamentele nu vom face rabat de la foarte multă atenție și pregătire înainte de a introduce pacienți acolo. E o clădire complexă, cu foarte multe circuite și se știe, din teoria sistemelor complexe, că în prima fază apar problemele tehnice, care sunt mai numeroase. De aceea, în prima fază vom face aceste verificări fără pacienți, „dry run”, pentru a fixa problemele depistate. Acest lucru e foarte important, doar după aceea vom începe activitatea propriu-zisă. În paralel cu testele și verificarea clădirii, vom pune accent foarte mare pe trainingul adecvat al personalului care va lucra acolo, într-un sistem și cu sisteme de o complexitate pe care nu au mai întâlnit-o în spitalele românești”, a explicat managerul spitalului județean din Timișoara.
„Spitalul județean este cel mai pregătit. Există o unitate funcțională de Arși, care tratează mari arși și există un colectiv pregătit, nu numai prin experiența personală, dar și prin stagiile de pregătire în străinătate pe care le-au efectuat aproape toți membrii echipei – chirurgi, anesteziști, reanimatori etc. În paralel s-a demarat și un proiect major de formare în tratamentul marilor arși, la nivel național, unde sunt parteneri universitățile de medicină, spitalele țintă unde se vor deschide centre, iar spitalul județean din Timișoara este lider de proiect, ținând cont de expertiza pe care o avem”, a mai declarat doctorul Dorel Săndesc.

El a dezvăluit și când noua unitate medicală va începe activitatea.
„Evaluăm și sperăm ca spre sfârșitul anului să începem activitatea clinică efectivă”, a mai arătat managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că România are nevoie de centre de arși. Și, în sfârșit, le va avea.
„După Centrul de Arși Grav de la Timișoara, următorul proiect care intră în linie dreaptă este Centrul de Arși Grav de la Târgu Mureș. Construcția este aproape finalizată, iar în prima parte a acestui an urmează etapa decisivă: dotarea cu echipamente medicale, testarea circuitelor și validarea funcționării tuturor sistemelor, astfel încât centrul să poată fi dat în folosință, cel mai probabil, din toamna acestui an”, a punctat ministrul Rogobete.
Din punct de vedere tehnic, este vorba despre o investiție majoră, complet integrată, într-o clădire nouă, cu o suprafață totală de 24.113 mp, proiectată special pentru tratamentul cazurilor critice.
Centrul de Arși Grav de la Târgu Mureș va include: 5 paturi pentru pacienți critici, 10 paturi pentru terapie intermediară, microchirurgie și chirurgie reconstructivă, o secție ATI cu 44 de paturi și un bloc operator cu 25 de săli de operație. De asemenea, vor exista spații conexe actului medical, un centru de transfuzii sanguine, sterilizare și un centru de instruire pentru personalul medical.
„Știu că subiectul centrelor de arși a fost ani de zile folosit mai mult pentru discursuri decât pentru rezultate. De aceea, astăzi vorbim despre fapte. Acest centru există. Se vede. Și va salva vieți. Pentru că, dincolo de ziduri și echipamente, aici se va face diferența între disperare și șansă, între pierdere și viață. Încrederea ne face bine”, a mai arătat ministrul Rogobete.
Până în prezent, România nu avea un centru modern complet pentru tratarea arsurilor severe la copii. Mulți pacienți erau trimiși în străinătate sau tratați în unități care nu aveau dotările necesare. Acest centru va schimba radical situația, oferind îngrijire de top, la standarde internaționale, în țară.
Centrul pediatric de Mari Arși – București (Spitalul „Grigore Alexandrescu”) va fi dotat complet și va avea: 2 săli de operație pentru intervenții chirurgicale complexe, 10 paturi pentru pacienți critici, 16 paturi ATI (postoperator) pentru îngrijire intensivă, 10 paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă și un ambulatoriu de specialitate pentru consultații și tratamente fără internare. Aceste dotări sunt esențiale pentru a asigura tratamentul complet al copiilor cu arsuri grave, inclusiv reconstrucție și recuperare pe termen lung.
Proiectul este finanțat printr-un program național, în colaborare cu Banca Mondială. Valoarea investiției este de aproximativ 56 milioane euro, iar durata estimată a lucrărilor este de aproximativ 26 de luni. Practic, centrul este în construcție, iar autoritățile estimează că va deveni operațional în 2027.
Foto: Facebook
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Face parte din echipa Rețete și vedete încă de la lansarea publicației, în 2020, aducând cu ea o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, la Evenimentul Zilei, dar și în agenții de presă internaționale (Agence France Presse și Associated Press) și radio (Radio 21). De asemenea, activează cu succes și în domeniul relațiilor publice, îmbrățișând proiecte de PR cultural și de business. Este, de mulți ani, PR-ul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și co-fondator la o publicație unică în peisajul media național, dedicată celor mici și părinților lor, Știri pentru copii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook