Simona Ionescu / Redactor Șef

Cercetătorii din Suceava anunță că i-au venit de hac Covidului. Urmează să se găsească tratamentul

Cercetătorii din Suceava anunță că i-au venit de hac Covidului. Urmează să se găsească tratamentul
Succes românesc! Cercetătorii din Suceava au reușit să spargă genomul coronavirsului și spun că astfel sunt foarte aproape de a găsi un tratament împotriva virusului.

Vestea cea mare vine chiar din locul unde s-au înregistrat cele mai multe victime ale coronavirusul în România: focarul de la Suceava. Cercetătorii din acest oraș s-au aplecat cu seriozitate asupra analizelor din laborator și acum au făcut marele anunț.

Prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian , prorectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), a anunțat spargerea genomului noului coronavirus și a explicat cum a avut loc acest procedeu, scrie evz.ro.

„La laboratorul de metagenomică şi biologie moleculară al Universităţii Stefan cel Mare din Suceava, au fost secvenţiate în ultimele trei săptămâni 63 de probe ce conţineau virusul SARS-CoV-2 ,provenind din zona Sucevei. Într-o primă etapă, le-am comparat cu varianta originală, cea provenită din Wuhan, şi putem anunţa că au fost descoperite 187 de modificări, potenţiale mutaţii ale virusului, la nouă dintre genele lui.

Noi am intrat în luptă fără să cunoaştem adversarul. Acest lucru ne ajută acum foarte mult în a găsi tratamente potrivite, unele poate sunt folosite cu succes în alte ţări.

Un prim rezultat, după ce am analizat probele amintite, arată că, pentru zona Sucevei, suntem mai apropiaţi de varianta de virus din Spania, patru probe sunt legate de Germania, sunt şi din Italia. Dar în zona Sucevei s-au răspândit mai degrabă pe varianta venită din Spania”, a declarat medicul Mihai Dimian.

Astăzi, 12 iulie, Grupul de Comunicare Strategică a prezentat datele înregistrate în ultimele 24 de ore. Astfel, în intervalul 11.07.2020 (10:00) – 12.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 13 decese (10 bărbați și 3 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bistrița-Năsăud, Brașov, Călărași, Ialomița, Prahova, Suceava, Vaslui și Vrancea. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 456 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 243 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 847.586 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 322 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Având în vedere bilanțul sumbru de sâmbătă, 11 iulie, când s-au înregistrat 698 de cazuri noi de infectare și 24 de decese în 24 de ore, secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat la TVR că situația nu este acum sub control, existând în continuare o transmitere comunitară importantă.

Ciprian Marica a sfidat Covidul cu gura până la urechi. Avem poza!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre