Simona Ionescu / Redactor Șef

Credeați că COVID-19 e singura problemă? A mai apărut una, și e serioasă!

Credeați că COVID-19 e singura problemă? A mai apărut una, și e serioasă!
Femeile mai ales au o mare problemă în perioada aceasta pandemică. Și are legătură cu purtarea măștii. Cei mai mari specialiști ai lumii caută soluții.

Ați crezut că doar coronavirusul e problematic în perioada aceasta. Ei bine, mai e ceva. Purtarea îndelungată a măștii pe figură favorizează apariția acneei. Deja i s-a dat și un nume acneei favorizate de mască: „mascnee”. Dermatologii o numesc acnee mecanică. Coșurile apar pe bărbie, sub ea, pe obraji și în jurul gurii. Ce e de făcut?

„Creșterea nivelului de stres asociat cu pandemia de coronovirus a dus la accentuarea episoadelor de acnee preexistentă și a altor probleme ale pielii, dar în afară de asta a apărut un nou tip de acnee, poreclit mascnee”, declară pentru redonline.co.uk medicul dermatolog Faheem Latheef, conform Eva.ro.

Primii care au constatat dezvoltarea acneei sub mască au fost medicii și asistentele. Prin natura muncii lor, aceștia erau și sunt obligați să țină masca pe față ore în șir.

Cum puteți preveni mascneea

Iată ce au constatat specialiștii. Toate tipurile de măști favorizează apariția acneei. Motivul este mediul umed care se formează sub mască. Transpirația, sebumul și bacteriile sunt blocate pe piele, iar pielea este deja iritată de la frecarea cu materialul și marginile măștii. Apoi intervin umiditatea ridicată și căldura care duc la blocarea porilor, la acumularea de sebum în interiorul lor și, automat, la creșterea numărului de bacterii care provoacă ulterior inflamarea rezultând astfel coșurile.


Dezvăluiri incendiare. Marea pasiune a actriței Ellen DeGeneres: hărțuia copii

Averea fondatorului Facebook. La cât a crescut în pandemie, cu viteza virusului


Pentru a preveni mascneea e recomandat să folosești o cremă hidratantă înainte de a pune masca. „Recomand aplicarea cremei în zonele de contact cu 30 de minute înainte de a-ți pune masca, astfel încât să aibă timpul necesar să acționeze”, declară medicul. După ce înlături masca, spală fața și aplică din nou cremă hidratantă. Alege o loțiune fără parfum pentru spălarea tenului și folosește apă călduță.

„De asemenea, trebuie să te asiguri că masca îți vine foarte bine, se potrivește pe fața ta și se așază perfect pe nas, pe laterale și sub bărbie. O mască care îți stă confortabil poate reduce problemele pielii”, declară medicul dermatolog pentru sursa citată.

Sursa foto: Pixabay

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre