Medicul pneumolog Flavia Groșan, din Oradea, este în centrul unei dispute naționale. A spus că a vindecat o mie de pacienți bolnavi de COVID-19 după o schemă de tratament în care a folosit medicamente ultracunoscute. Așa a răscolit adânc lumea medicală și societatea. Pacienții ei o susțin public, pe Internet sau pe stradă, pentru că au scăpat de temutul virus fără să ajungă la spital.
Doctorița Flavia Groșan a răscolit lumea medicală
Doctorița Flavia Groșan a ținut capul de afiș a discuțiilor publice după o serie de declarații făcute în ultimele zile. Ea a spus că “am vindecat aproape o mie de pacienţi Covid în diferite stadii”, „fără nici o zi de spitalizare”, tratând infecţia cu coronavirusul ca pe o „pneumonie atipică”.
Nu a spus că a vindecat cazuri grave, care aveau nevoie de ATI. A povestit toate acestea cu ton calm, cu răbdare și cu vorbe frumoase la adresa pacienților. ”Mai citim și noi, mai gândim”, a spus doctorița cu o experiență de 20 de ani în pneumologie.
”Nu vă oblig să credeți tot ce scriu eu pe aici. Dar o fac cu bună credință, după 20 de ani de Pneumologie, în care am învățat și nu am citit, zeci de protocoale terapeutice din care am încercat să surprind subtilitățile medicinii”, a scris dr. Flavia Groșan pe pagina sa de Facebook.
O colegă a reclamat-o la Colegiul Medicilor din Oradea, iar azi, luni, 22 martie, Flavia Groșan s-a prezentat la convocarea Colegiului. ”Mă uit în spate și nu mi-e rușine de ce am făcut”, a spus medicul la intrare în clădire. După 20 de minute, medicul a ieșit din clădire, dar nu a făcut declarații.
Antena 3 scrie că doctorița Flavia Groșan poate să profeseze în continuare, pentru că nu a fost cazul unui malpraxis. Medicul pneumolog din Oradea poate astfel să profeseze în continuare,a decis Comisia de Etică din Colegiul Medicilor Bihor.
Constantin Mudava, „Vindecătorul lui Nicolae Ceauşescu”
Constantin Mudava, supranumit „Vindecătorul lui Nicolae Ceauşescu”, a murit în 2018, la vârsta de 83 de ani. A devenit o personalitate în România după ce Nicolae Ceauşescu a solicitat ca acesta să practice medicina în Scorniceşti, judeţul Olt.
Mudava a beneficiat și de o publicitate enormă de pe urma revistei și Cenaclului Flacăra, conduse de Adrian Păunescu.
„Acolo am practicat această medicină generală pe mii şi mii de oameni din ţară şi străinătate. Aveam trei cabinete. După căderea regimului Ceauşescu am practicat această medicină în Germania, Grecia şi Republica Moldova”, scria Mudava în pagina sa de Facebook.
În perioada comunistă, Mudava reuşea să adune cozi kilometri de pacienţi în faţa cabinetelor sale. Fost candidat la alegerile prezidenţiale din 1996, Constantin Mudava a obţinut 38.477 de voturi, adică 0,31% dintre voturi. El spunea că a fost binecuvântat cu o „aură uriaşă”, de câţiva kilometri, în timp ce un om obişnuit are o aură de circa 80 de centimetri.
Cu ajutorul acestui dar, Mudava se lăuda că vindecă oameni diagnosticaţi de medici cu boli incurabile. Se autodenumea medic-bioenergoterapeut-vindecător, deși nu a făcut nici o facultate de medicină vreodată.
Printre „pacienţii” VIP s-au numărat şi cei din clanul Ceauşescu: „Pe toţi i-am tratat. M-au adus cu forţa la Scorniceşti. M-au ţinut cinci luni, până când n-am mai vrut să-i consult, că ştiam că vine Revoluţia. Şeful miliţiei din Olt, Emil Bărbulescu, îi gonea pe cei ce veneau la mine. Aveam salariu de 5.000 de lei, da’ produceam o sută de mii de lei pe zi şi ei luau banii, că la mine veneau oamenii cu chitanţa! Mai primeam alimente, una-alta. Pe Ceauşescu n-am apucat să-l vindec că l-au împuşcat. Avea cancer la prostată!”, a povestit Constantin Mudava într-un interviu-eveniment realizat de regretatul jurnalist Mihnea Petru Pârvu, pentru evz.ro.
Valeriu Popa se credea cel mai mare vindecător
De numele lui Valeriu Popa se leagă numeroase vindecări și a devenit un personaj legendar. El spunea că vindecă multe forme de cancer și tumori, dar printr-o viață echilibrată și alimente sănătoase. În anii 90 era o nebunie: cum să faci rost de bitterul suedez care ar putea ajuta cazurile grave.
Valeriu Popa avea sã moarã la 73 de ani (21 mai 1997), lâsând în urmã un bagaj cu totul impresionant: mii de vindecãri, sute de retete alimentare autentice de aplicat pentru un spectru divers de afectiuni.
În toți acești oameni au avut încredere foarte mulți români, cei care au fost tratați și vindecați considerându-i ajutoarele lui Dumnezeu. Alții i-au hulit sau au mers să se trateze la medicii în care aveau încredere.
Spre deosebire de Mudava și Valeriu Popa, Flavia Groșan este medic specialist pneumolog. Dar și ea a reușit prin metoda ei de tratament să împartă lumea medicală și societatea în două.
Doctorița Flavia Groșan, în gura lui Cristian Tudor Popescu și Mugur Mihăescu
Jeni din România, după 27 de ani în Coreea: „Mulţi zic că am bolunzât”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook