Simona Ionescu / Redactor Șef

Hepatitele virale se combat tot prin vaccin. Boala mortală a determinat Gvernul să acorde tratament gratuit

Hepatitele virale se combat tot prin vaccin. Boala mortală a determinat Gvernul să acorde tratament gratuit
Există cinci tulpini principale ale virusului hepatitei – A, B, C, D și E. Hepatitele provocate de tulpinile B și C sunt cele mai frecvente și reprezintă una dintre cauzele principale ale cirozei hepatice și ale cancerului de ficat.

Câteva tipuri de hepatită pot fi prevenite prin vaccinare, teste de diagnostic și campanii de educație.

Toți pacienţii cu hepatite au acces liber și gratuit la tratament antiviral, indiferent dacă au sau nu asigurare medicală. Este o boală contagioasă, așa că banii sunt oferiți din bugetul asigurărilor medicale obligatorii de asistență medicală, prin Programul național de combatere a hepatitelor virale B, C și D.

Medicii și statisticienii au informat mereu că tratamentul antiviral are un efect benefic la peste 90% din pacienții care s-au înscris în programul național.

Primele simptome

Prin tratamentul antiviral se evită evoluția hepatitelor cronice către ciroza hepatică și cancerul la ficat și se previne răspândirea hepatitei virale C.

Primele simptome de boală acre te trimit la medic: oboseală, temperatură subfebrilă, contact cu persoane care au fost bolnave de hepatită, persoanele care au primit cantități mari de sânge etc.

Vaccinul anti-hepatic și pericolul Hepatitei C

Vaccinul contra hepatitei B există în toată lumea. Hepatita D se dezvoltă numai în prezența virusului de tip B. Dac se face vaccinul împotriva hepatitei B, nu se mai dezvoltă hepatita de tip D.

Specialiștii atrag atenția și asupra categoriilor care trebuie să se vaccineze obligatoriu împotriva hepatitei B. Sunt persoanele cele mai expuse la infectare, iar ele trebuie să se consulte cu medicul de familie pentru a acționa cât mai corect.

Acestea sunt medicii care interacționează cu pacienți potențial infectați, consumatorii de droguri, persoanele care practică sexul comercial, cele care fac tratament prin hemodializă, parteneri ai unor persoane infectate.

Din păcate, împotriva hepatitei C, mult răspândită în lume, încă nu există vaccin. Au fost descoperite diferite remedii anti-virale și bolnavii fac tratament.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre