Ca definiție, tusea reprezintă un act reflex (involuntar), dar și voluntar, pentru că avem senzația că prin tuse ne vom simți mai bine. Pentru a afla alfabetul despre tuse dar și formele ei multiple, am stat de vorbă cu medicul consultant al Rețete și Vedete, dr. Zinaida Lozovschi, medic specialist de medicină internă, cunoscut ca medic internist, cardiolog, șef secție Reanimare.
În primul rând, după cum ne-a spus medicul, tusea, de fapt, reprezintă o reacție de apărare a organismului, prin care se îndepărtează secrețiile patologice și produsele străine din căile respiratorii.
Tusea se comportă ca un cameleon
Tusea poate fi încadrată în două categorii principale, voluntară sau involuntară (reflexă). Este un simptom frecvent întâlnit în majoritatea afecțiunilor acute sau cronice ale aparatului respirator. În funcție de productivitatea tusei, se distinge: tuse uscată și tuse productivă urmată de expectorație, cu apariția sputei. Totodată, din punctul de vedere al evoluției, se disting și două categorii de bază, precum tuse acută și tuse cronică.
”Tusea este ca un cameleon, își schimbă forma, de la uscată, seacă, la umedă și iritativă. Fiecare tip de tuse reprezintă ceva și este un indicator pentru medicul consultant. În multe cazuri poate fi vorba și despre o tuse alergică, de aceea numai medicul este în măsură de a pune un diagnostic exact” a spus dr. Zinaida Lozovschi.
Foarte puțini dintre noi știu că există mai multe forme particulare ale tusei: tuse surdă, tuse lătrătoare, tuse bitonală, tuse cavernoasă, tuse chintoasă, tuse emetizantă, tuse iritativă.
Din punctul de vedere al frecvenței poate fi: tuse rară și tuse permanentă.
După timpul de apariție se distinge: tuse matinală, tuse vesperală, tuse nocturnă, tuse continuă. După circumstanțele de apariție se distinge: tuse de efort și tuse pozițională.
Tusea uscată, care este și cea mai chinuitoare, frecventă este inutilă și dăunătoare și poate determina accidente hemoragice sau pneumotorax spontan, poate favoriza infecțiile, produce insomnie cu epuizare fizică a bolnavului, induce creșterea presiunii în circulația pulmonară.
Tusea umedă, productivă este utilă, ea permițând eliminarea secrețiilor patologice din căile respiratorii, constituind unul dintre mecanismele de apărare a organismului. Tusea productivă nu trebuie suprimată (cu excepția unor cazuri speciale: când epuizează pacientul sau împiedică odihna și somnul) deoarece sputa trebuie neapărat expectorată.
Tratamentul naturist, la primele simptome
Dr. Ludmila Gribineț, medic de medicină generală, consultant al Rețete și Vedete, recomandă ca tratament inițial în cazurile de tuse, remediile homeopate. Dar și aceastea ar fi bine să ne consultăm cu medicul, mai ales dacă după trei zile nu vedem îmbunătățiri ale stării de sănătate. La prima manifestare a tusei, dacă ne simțim rău, avem febră, amețeală, frisoane sau alte senzații greu de învins prin medicina alternativă, naturistă, se impune ca o necesitate să cerem sfatul medicului de familie.
Propolisul, echinacea, ghimbirul, pătlagina sunt, de exemplu, câteva dintre plantele care ne pot ajuta în caz de răceală sau gripă, la primele simptome. Să nu uităm, ne mai spune medicul, că hidratarea este importantă, iar apa să fie călduță. Chiar și în anotimpul cald, pentru protejarea gâtului, dr. Ludmila Gribineț ne spune să consumăm apă caldă. Este ceva de genul ”vara sanie și iarna căruță”, mai exact de gâtul nostru trebuie să avem grijă încă din sezonul cald, pentru a nu ajunge la probleme mai grave în sezonul rece.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook