Medicii de la Spitalul Constanța, făcuți de rușinea pământului inclusiv de ministrul Sănătății: „Merg la sală, la Kite”. Gestul nesimțit a atras un control din partea autorităților
Medicii de la Spitalul Județean Constanța au fost puși la panoul rușinii chiar de către managerul spitalului. Directorul Raluca Ştefan, spune că peste 70% dintre doctori s-au scutit medical de la a face gărzi, deși ei practică sporturi dificile precum kite și merg la sală. Mai mult, directorul spune că i-a văzut și prin cârciumi. Ministrul Sănătății a luat imediat act în fața acestor acuzații.
Nu pot sta mai mult de două ore în picioare, asta susțin peste 70% din medicii angajați la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa care și-au și luat scutiri medicale în acest sens. Motivul: să nu facă gărzi.
Totodată, cu un curaj nemaîntâlnit, directorul spitalului spune că acești angajați sunt adesea văzuți pe plajă practicând Kite sau la sala de forță, dar și în baruri.
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a luat o poziție fermă în fața acestor acuzații și e decis să facă ordine printre „inapți”:
Spitalul Județean Constanța deservește o întreagă regiune – Foto: SCUJC
„Am urmărit declarația managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență din Constanța, potrivit căreia, pe anumite secții, peste 70% dintre medici au scutire de gardă.
Vreau să fiu foarte clar de la început: nu generalizez și nu contest existența unor patologii reale, pe care le respect și le voi respecta întotdeauna. În orice colectiv există situații medicale obiective. Însă o proporție de peste 70% este în afara oricărui cadru normal și indică faptul că, din punctul meu de vedere, acolo lucrurile au degenerat.
Din acest motiv, voi trimite Corpul de Control al Ministerului Sănătății la Spitalul Județean Constanța și voi solicita, în paralel, Comisiei de Medicină a Muncii reevaluarea medicală a scutirilor de gardă pentru secțiile respective, strict din perspectivă profesională și medicală”, anunță ministrul Sănătății.
Ministrul ridică o întrebare legitimă: La privat nu mai aveți dureri de spate?
„Am fost ferm de fiecare dată când au apărut fenomene de acest gen în sistemul de sănătate și voi continua să fiu la fel.
Nu pot accepta situații în care restricțiile medicale par să existe doar în zona publică, dar nu și în activitatea din sistemul privat. Nu poți avea lombosciatică doar într-un spital public, dar să poți face fără probleme activitate medicală în altă parte.
În același timp, vreau să spun deschis un lucru: fenomenul legat de gărzi există, îl cunosc și nu îl ignor. Este un subiect dificil, care ar fi trebuit abordat cu ani în urmă. O vom face acum, cu dialog, cu echilibru și cu respect față de profesioniști, nu prin decizii abrupte sau impuse peste noapte. Dar, în acest proces, nu trebuie să uităm de pacienți”, a mai spus Alexandru Rogobete.
Importanța gărzilor, subliniată de Alexandru Rogobete:
„Un spital județean de urgență, care deservește o întreagă regiune, nu își poate permite să lase linii de gardă esențiale descoperite, indiferent de motivele și conflictele interne. Din punctul meu de vedere, nu este corect și nu este etic, iar acesta este motivul pentru care intervin direct.
De aceea, reforma gărzilor este una structurală și deja în curs. În acest an vom implementa un nou sistem, cu:
gardă la domiciliu,
gardă de monitorizare,
gardă de urgență,
plătite diferențiat, pentru a reflecta corect nivelul de responsabilitate și efort.
În paralel, analizăm – împreună cu sindicatele și profesioniștii din sănătate – o propunere inspirată din practica europeană: posibilitatea organizării gărzilor de 12 ore.
Subliniez clar:
nu va fi o măsură obligatorie;
va fi o opțiune, acolo unde se dorește și unde este fezabilă;
nu pentru toate spitalele și nu pentru toate specialitățile.
Spitalul va putea decide dacă organizează gărzi de 12 sau 24 de ore, iar în interiorul aceluiași spital, decizia va putea fi adaptată pe secții. Estimez că în cursul semestrului I vom putea crea și acest cadru legislativ, cu implementare treptată, responsabilă și adaptată realităților din teren.
Echilibru și respect pentru munca onestă din sistem – acestea sunt reperele mele.
Încrederea ne face bine, dar încrederea trebuie să se bazeze și pe respect reciproc”, se arată în comunicatul oficial transmis de ministru.
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.