Actorii din serialul „Pe mâini bune” au fost învățați să fie medici. Au primit consultanţă de specialiate la filmări
Dincolo de o distribuție de excepție, serialul „Pe mâini bune” a trezit interesul fanilor prin maniera detaliată în care sunt abordate cazurile medicale și cadrele care redau fidel atmosfera dintr-un mediu spitalicesc adevărat.
Unde au avut loc filmările pentru serialul „Pe mâini bune”
Spitalul din serialul „Pe mâini bune”, locul unde profesează dr. Hekimoğlu și echipa sa, denumit „İstanbul Valide Atik Eğitim ve Araştırma Hastanesi” (traducere: „Spitalul de Învățământ și Cercetare Valide Atik din Istanbul”) există în realitate, însă sub o altă denumire.
Anumite secvențe medicale (spre exemplu, cele cu RMN și săli funcționale) sunt filmate în afara studioului, într-o unitate spitalicească adevărată, „Okan Üniversitesi Hastanesi”, care se află în districtul Tuzla, o suburbie de pe partea asiatică a Istanbulului.
Ca parte din pregătirea pentru serial, actorii au vizitat mai multe spitale, astfel încât să simtă atmosfera unui asemenea mediu, să vadă ce echipamente medicale există și să poată interacționa cu medici șefi de secție. Fiecare actor s-a documentat despre specialitatea personajului pe care îl interpretează, iar autenticitatea abordării cazurilor medicale din serial a fost întărită de prezența constantă pe platou a unei asistente medicale. De asemenea, un medic a oferit periodic consultanță pentru realizarea serialului.
Actorii au primit consultanţă de specialiate la filmări
Pentru a intra în pielea personajului, Timuçin Esen, actorul care îl interpretează pe doctorul Ateş Hekimoğlu, a fost în medii spitalicești, unde a avut ocazia să observe îndeaproape relația medic-pacient.
În pregătirea pentru rolul său, Aytaç Şaşmaz, actorul care îl interpretează pe rezidentul Emre Acar, a petrecut timp la „Çapa Tıp Fakültesi” („Facultatea de Medicină Çapa din Istanbul”). El a declarat că a fost extrem de surprins ca acolo să întâlnească un medic care semăna izbitor cu Dr. House, la care veneau mereu pacienți cu diferite simptome. Ca și în cazul lui Hekimoglu, și acesta se consulta cu echipa sa.
Damla Colbay, actrița care o interpretează pe rezidenta Zeynep Can, a mărturisit că nu urmărise „Dr. House” anterior primului contact cu producția „Pe mâini bune”. Ea a descoperit întâmplător structura și atmosfera serialului, la recomandarea unui prieten.
Nici Kaan Yıldırım, cel care îi dă viață rezidentului Mehmet Ali Çaglarn, nu era familiarizat cu serialul „Dr. House”. După ce a primit oferta de a face parte din producția „Pe mâini bune”, a avut parte de un adevărat maraton în fata ecranului, el vizionând primele două sezoane în doar trei zile.
„Când îi dai viață unui personaj, îți dorești să intri în lumea lui…”

Succesul răsunător al serialului „Dr. House” l-a făcut pe actorul Timuçin Esen să se gândească de două ori dacă pe micile ecrane e loc și pentru el în pielea lui Hekimoğlu. „Nu a fost o decizie ușoară, mi s-a părut un proiect provocator din toate punctele de vedere. Serialul original fusese intens urmărit în întreaga lume și chiar și-a creat propriul gen, așa că ștacheta era foarte sus„, a spus Timuçin Esen.
Asemenea protagonistului din „Dr. House”, și Hekimoğlu a fost inspirat de Sherlock Holmes în abordarea filmărilor. „Dacă ne gândim la corpul uman ca la scena unei crime, <detectivul> Hekimoğlu și echipa sa încearcă, în fiecare episod, să rezolve cazuri misterioase, dificil de diagnosticat, folosind metode neobișnuite pentru a salva viețile pacienților„, a explicat Timuçin Esen.
Serialul „Pe mâini bune” poate fi urmărit la Kanal D în fiecare miercuri și joi, de la 23:00. Scenariul producţiei urmărește deopotrivă mistere medicale și viața de zi cu zi a personajelor. În distribuție se află actori deja îndrăgiți de publicul larg, precum Timuçin Esen (dr. Hekimoğlu), Okan Yalabik (dr. oncolog Orhan Yavuz), Ebru Özkan (directoarea spitalului), Kaan Yıldırım, Aytaç Şaşmaz și Damla Colbay (rezidenții Mehmet Ali Çaglar, Emre Acar și Zeynep Can).
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook