Începutul anului aduce un moment istoric în medicină. După 50 de ani de cercetare, a fost descoperit un nou antibiotic foarte puternic, capabil să anihileze cea mai periculoasă baterie pentru oameni, Acinetobacter baumannii.
Această bacterie este clasificată drept „agent patogen critic de prioritate 1” de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, alături de alte două forme de bacterii rezistente la medicamente (Pseudomonas aeruginosa şi Enterobacteriaceae). Aceste trei bacterii sunt cele mai periculoase pentru om datorită rezistenței lor la medicamente.
„Acinetobacter baumannii este o cauză semnificativă de infecţie în spitale, în special la persoanele care folosesc aparate de respiraţie artificială, a declarat dr. Andrew Edwards, lector principal de microbiologie moleculară la Imperial College London. Deşi nu este un agent patogen agresiv, acesta este rezistent la mai multe antibiotice diferite, ceea ce îl face foarte dificil de tratat”.
După 50 de ani de cercetare, oamenii de ştiinţă au descoperit o clasă complet nouă de antibiotice care pare să ucidă Acinetobacter baumannii, anunță The Guardian. Medicamentul care a primit numele Zosurabalpin a învins tulpini de Acinetobacter baumannii rezistente la medicamente foarte puternice. Testele pe cazuri de pneumonie și sepsis la șoareci au fost un succes, în prezent noul antibiotic fiind în testat pe oameni.
Acinetobacter baumannii, una din cele mai dificile bacterii
Dezvoltarea de noi tratamente împotriva acestei bacterii a fost extrem de dificilă, deoarece aceasta „este foarte pricepută în a împiedica antibioticele să treacă de stratul său celular exterior”, după cum a declarat dr. Michael Lobritz, şeful Departamentului de boli infecţioase la Roche Pharma Research din Basel, Elveţia, care a dezvoltat noul medicament.
Infecţiile rezistente la antibiotice reprezintă una din cele mai mari amenințări la adresa sănătății umane în ziua de azi. În special e vorba de bacterii cunoscute sub numele de bacterii Gram-negative, care sunt protejate de un înveliş exterior ce conţine o substanţă numită lipopolizaharidă (LPS).
LPS permite bacteriilor să trăiască în medii dificile şi, de asemenea, le permite să se sustragă atacului sistemului imunitar, după cum a mai arătat medicul.
În cercetările lor, medicii au evidențiat că Zosurabalpin a funcționat eficient și împotriva unei bacterii numite Pseudomonas aeruginosa. Acest lucru sugerează că ar putea fi posibilă extinderea cercetării privind eficiența Zosurabalpin și asupra altor bacterii rezistente la mai multe antibiotice, cum ar fi Klebsiella şi E coli.
Sursa foto: Pixabay, CDC
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook