Simona Ionescu / Redactor Șef

Chiftele de vinete, un preparat plin de savoare și rafinament. Rețeta care celebrează simplitatea în bucătărie

Chiftele de vinete, un preparat plin de savoare și rafinament. Rețeta care celebrează simplitatea în bucătărie
Cu origini în bucătăriile mediteraneene și ale Orientului Mijlociu, vinetele sunt ridicate de secole la rang înalt. Rețeta de chiftele de vinete a cucerit mesele din întreaga lume.

În Italia, Grecia sau Turcia, vinetele apar în diverse forme, fie ca aperitiv sau fel principal, acompaniate de ierburi proaspete și brânzeturi. Rețeta de chiftele de vinete, delicioase și hrănitoare este preparatul culinar pe care cine-l gustă, nu-l uită niciodată.

Din punct de vedere nutritiv, vinetele sunt un ingredient valoros, bogat în fibre, vitamine și antioxidanți. Ușoare pentru digestie, dar sățioase, ele sunt ideale atât pentru dietele vegetariene, cât și pentru cele tradiționale.

Ingredientele necesare

Pentru a pregăti delicioasele chiftele de vinete, aveți nevoie de următoarele ingrediente: 4 vinete medii, 100-150 g parmezan ras, 1 ou, 1 legătură de frunze de busuioc, tăiate mărunt, 1 cățel mic de usturoi, tocat fin. Mai aveți nevoie de 1 litru de ulei, sare și piper, după gust, pesmet, pentru modelare.

Mod de preparare

Chiftele de vinete, un preparat plin de savoare și rafinament. Rețeta care celebrează simplitatea în bucătărie
Vinetele, ușoare pentru digestie. Sursă foto: gowanseed.com

Se îndepărtează codițele vinetelor, se spală și se șterg cu un prosop curat. Se taie vinetele în jumătate, apoi în sferturi, apoi se fierb în apă clocotită ușor sărată timp de aproximativ 10 minute, până devin moi.

Se scurg și se lasă la răcit într-o strecurătoare. Se storc bine pentru a elimina excesul de apă și se transferă într-un bol. Se pasează vinetele cu o furculiță, se adaugă oul, parmezanul, busuiocul tocat, usturoiul și se asezonează cu sare și piper.

Serviți chiftelele alături de sos de iaurt cu usturoi sau cream de brânză

Se amestecă bine compoziția, aceasta trebuie să fie umedă, dar suficient de fermă pentru a modela chiftele. Dacă este prea moale, se adaugă treptat puțin pesmet.

Se pune pesmet pe o farfurie, se umezesc mâinile și se formează bile rotunde și uniforme din compoziție, care se rulează prin pesmet până sunt complet acoperite. Se toarnă ulei într-o cratiță adâncă și se încălzește la foc mare.

Prăjiți chiftelele în serii mici, până capătă o crustă aurie și crocantă. Chiftelele se scot pe hârtie absorbantă pentru a elimina excesul de ulei. Se presară sare după gust. Serviți alături de un sos proaspăt de roșii, iaurt cu usturoi sau cremă de brânză.

Sursă foto: italianfoodforever.com

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *