Simona Ionescu / Redactor Șef

Patronul Amazon vrea tinerețe fără bătrânețe. A făcut primul pas

Patronul Amazon vrea tinerețe fără bătrânețe. A făcut primul pas
Am putea să rămânem tineri pentru totdeauna? Jeff Bezos lucrează din plin la asta. Ce a făcut patronul Amazom pare de domeniul fantasticului.

Jeff Bezos nu vrea să îmbătrânească și a luat primele măsuri. A investit o avere.

Patronul Amazon vrea tinerețe fără bătrânețe. A făcut primul pas

Jeff Bezos își dorește cu tot dinadinsul să sfideze moartea și să găsească un remediu minune pentru a prelungi viața cu cel puțin 50 de ani. Acesta l-a recrutat recent pe Hal Barron de la GlaxoSmithKline pentru a ajuta la conducerea Altos Labs. Adică o nouă companie anti-îmbătrânire, în care a investit deja nu mai puțin de 3 miliare de dolari. Să aibă oare șanse de izbândă?

De ce îmbătrânim

Specialiștii susțin că îmbătrânirea este un proces care se produce la nivel celular. Studiile au arătat că înainte de a se opri, celulele pielii se divid de 50 de ori, iar cele ale unui nou născut de 80 sau 90 de ori. La polul opus sunt celulele unei persoane în vârstă, care se împart doar de aproximativ douăzeci de ori. De ce îmbătrânește omul? Potrivit theconversation.com, unii cercetători susțin că acest lucru se întâmplă pentru ca speciile să evolueze continuu.

O altă teorie vorbește de faptul că îmbătrânirea este un efect secundar al daunelor care se acumulează în timp cauzate de metabolism. Sau de expunerea la lumina ultravioletă de la Soare. Se cunoaște faptul că genele se deteriorează pe măsură ce trece timpul, dar nimeni nu a dovedit până acum că acest lucru conduce în mod direct la îmbătrânire.

Apărarea împotriva cancerului

Nu în ultimul rând, oamenii de știință spun că ar fi posibil ca îmbătrânirea să fi evoluat ca o apărare împotriva cancerului. Odată ce înaintăm în vârstă, o parte din celule intră într-o stare numită senescență, în care o celulă rămâne în viață, dar încetează să se divizeze.

De-a lungul vieții, acestea se strâng în special în piele, ficat, plămân și splină. Au efecte bune, pentru că substanțele secretate sunt de mare ajutor pentru repararea țesutului deteriorat, întrucât cresc în număr. Pot avea însă și efecte dăunătoare, deoarece pot fi o cauză a unor probleme de sănătate.

Sursă foto: Spring

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre