Nelipsite de pe mesele românilor mai ales în perioada verii, roșiile pot fi extrem de periculoase pentru organism. Iată la ce trebuie să fiți atenți.
Nu există vară fără o salată delicioasă de roșii cu brânză. Dacă nu puteți să scoateți din dietă această bunătate, evitați roșiile țuguiate.
Specialiștii trag un semnal de alarmă privind consumul de roșii țuguiate și spun că acestea constituie un pericol uriaș pentru sănătatea celor care le consumă. De ce să ne speriem? Oamenii de știință spun că acestea au această formă din cauze unor hormoni chimici de sinteză utilizați la cultivarea lor. Cine le consumă în cantitate mare se poate trezi nu doar cu iritații ale stomacului, ci și ale esofagului.
„Multe dintre ele sunt sunt responsabile și pentru boli de natură neurodegenerativă”
„În cantităţi foarte mari pot provoca iritaţii ale esofagului, prin ingerare, poate şi probleme la stomac, dar în acelaşi timp, foarte multe dintre ele sunt responsabile şi pentru boli de natură neurodegenerativă, mai ales cele care conţin, în special, metale grele”, a declarat profesorul universitar doctor Vasile Stoleru, rector USV Iaşi. Există și persoane care au alergie la roșii, o afecțiune destul de rară, dar care duce la probleme mari.
Atenție! Roșiile pot face pietre la rinichi
De asemenea, nu se recomandă să consume tomate persoanele care sunt alergice la polenul de iarbă. Întrucât au în compoziție acid oxalic, o substanță care formează săruri de calciu, nu sunt indicate persoanelor persoanelor care au probleme cu rinichii, pentru că pot face pietre. Trebuie evitate și în cazul bolilor gastroduodenale.
Beneficiile consumului de roșii
Roșiile însă pot aduce beneficii mari organismului. Dulci și suculente, tomatele sunt o bogăție de licopen, care e în legătură strânsă cu sănătatea inimii. De asemenea roșiile sunt recomandate pentru prevenirea cancerului, acestea protejând și împotriva arsurilor solare. Tot roșiile sunt o sursă bună de vitamina C și ajută la eliminarea radicalilor liberi. De asemenea, prin aportul de crom, aceste legume au rolul de a stabiliza glicemia în organism.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook