Terapie de ultimă generație pentru cancerele ginecologice, disponibilă gratuit
O terapie de ultimă generație pentru cancerele ginecologice este disponibilă gratuit, în al doilea spital ca mărime din Timișoara.
Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara anunță continuarea proiectului transfrontalier „Împreună putem învinge cancerul – Together We Can Beat Cancer”, finanțat prin Programul Interreg IPA România–Serbia 2021–2027. Acest proiect aduce progrese semnificative în diagnosticul și tratamentul cancerelor ginecologice, în beneficiul pacientelor din întreaga regiune de vest.
Unul dintre cele mai importante rezultate ale proiectului este implementarea terapiei HIPEC – chimioterapie hipertermică intra peritoneală, o procedură complexă care presupune administrarea locală a chimioterapiei, imediat după îndepărtarea tumorilor vizibile, în zona în care riscul de persistență a celulelor tumorale este cel mai ridicat. Această metodă permite o concentrație crescută a substanței active la nivelul zonei afectate, ajutând la însănătoșirea pacientelor.

Începând din luna februarie, 20 de paciente au beneficiat deja de acest tip de tratament la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara – în prezent, singurul spital public din zona de vest a țării care oferă această procedură gratuit tuturor pacientelor eligibile.
O altă etapă majoră în cadrul proiectului este reprezentată de achiziționarea secvențiatorului NGS Genexus, un echipament de ultimă generație care are o capacitate avansată de diagnostic genetic pentru tumorile uterine și ovariene. Această tehnologie deschide posibilitatea tratamentelor personalizate, adaptate profilului fiecărei paciente.
Proiectul a permis, de asemenea, dotarea laboratorului de anatomie patologică cu aparatură modernă pentru imunohistochimie, examen extemporaneu și ultrastaging – proceduri esențiale pentru stabilirea cât mai rapidă a unui diagnostic precis, evaluarea corectă a extinderii bolii și alegerea celei mai potrivite strategii terapeutice. Totodată, secția de Anestezie și Terapie Intensivă a fost dotată cu aparatură modernă, iar instrumentarul a fost completat în blocurile operatorii.
Prin aceste investiții, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara își consolidează capacitatea de a realiza intervenții chirurgicale complexe, de a introduce tehnici medicale noi și de a dezvolta un diagnostic molecular personalizat în cancerele genitale. Beneficiile se reflectă direct în creșterea calității actului medical și în îmbunătățirea șanselor de tratament pentru paciente.
Proiectul „Împreună putem învinge cancerul – Together We Can Beat Cancer”, în valoare de 4.999.311,44 de euro, cuprinde dotarea a patru spitale din aria Programului (Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin, Centrul de îngrijire medicală Kladovo și Centrul de îngrijire medicală Veliko Gradiște) cu echipamente medicale de ultimă generație și consumabile specifice pentru a detecta și trata eficient cancerul.
Foto: Spitalul Municipal Timișoara
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Face parte din echipa Rețete și vedete încă de la lansarea publicației, în 2020, aducând cu ea o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, la Evenimentul Zilei, dar și în agenții de presă internaționale (Agence France Presse și Associated Press) și radio (Radio 21). De asemenea, activează cu succes și în domeniul relațiilor publice, îmbrățișând proiecte de PR cultural și de business. Este, de mulți ani, PR-ul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și co-fondator la o publicație unică în peisajul media național, dedicată celor mici și părinților lor, Știri pentru copii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook