Alessandra Stoicescu, prezentatoarea știrilor de la ora 19.00 la Antena 1, va lipsi o perioadă de pe micul ecran. Nu este bolnavă și nici nu pleacă în vacanță. Problemele ei țin, într-adevăr, de Covid. Sandra Stoicescu a anunțat pe rețelele de socializare că soțul ei, Sergiu Constantinescu, a fost infectat cu coronavirus, iar drept urmare, ea trebuie să se izoleze în următoarea perioadă.
”Si a venit si acel moment. Incepand de astazi sunt ceea ce, sec si impersonal, numim de 10 luni: contact direct. Sergiu, sotul meu, a primit un rezultat care certifica ceea ce stiam despre el de cand il cunosc: ca este pozitiv. Eu, ca doar nu degeaba lucrez la stiri, sunt negativa insa regulile sunt reguli pentru toata lumea: sunt contact direct deci ne izolam impreuna, ca familie.
E poate un semn al destinului ca, dupa un an nebun cum nu am mai trait niciodata, Sarbatorile chiar sunt un moment care trebuie trait in familie, alaturi de cei mai dragi oameni. Izolarea fizica nu inseamna decat lipsa contactului cu cei din afara familiei noastre.
Voi ramane conectata la tot ceea ce inseamna stirile zilei, voi continua acest minunat demers numit Ajut Eu pana la final si, cu ajutorul celeilalte familii ale mele, [Observator] voi ramane #deneoprit in ceea ce priveste meseria mea de jurnalist. Povestea mea, povestea ta, povestea noastra, continua…”, este mesajul postat de Alessandra Stoicescu.
Lângă textul de pe Instagram, Sandra a postat și fotografia cuplului lor.
În familia Constantinescu-Stoicescu există, din vara lui 2019, și o minune de fetiță, Sara Maria, pe care o iubesc nespus. Sandra a devenit mămică la 43 de ani, după ce ani de zile s-a îngrijit de sute de copii cu probleme de sănătate sau din familii defavorizate. Așa cum spune și în mesajul ei, va continua să le fie aproape în cadrul campaniei „Ajut Eu”, fiindcă un asemenea proiect nu se abandonează niciodată.
Anda Adam. Secvențe din viața ei, puțin știute, și fotografii rare. Exclusiv
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook