Scandalul de la Casa Regală continuă. Regele Charles nu vrea să-l invite pe Harry la încoronare și s-a aflat de ce

Scandalul de la Casa Regală continuă. Regele Charles nu vrea să-l invite pe Harry la încoronare și s-a aflat de ce
Potrivit surselor, Regele Charles "este gata să le interzică" lui Harry și Meghan să participe la încoronare. Iată la ce așteaptă Suveranul.

Există un motiv întemeiat pentru care Charles și-ar călca pe inimă și nu l-ar chema pe propriul său fiu la încoronarea de anul viitor.

Regele Charles îl așteaptă la cotitură pe Harry. S-a aflat ce l-ar face să nu-l cheme la încoronare

Între Harry și soția sa, Camilla, pe care o adoră, Charles a ales. Dacă cineva se va lega de femeia alături de care a ales să-și petreacă viața, va avea de-a face cu el. Potrivit ultimelor informații, Suveranul așteaptă să vadă că Harry va spune ceva legat de Camilla în viitorul său volum de memorii. Iar dacă acest lucru se va întâmpla, atât Harry cât și Meghan vor vedea încoronarea lui doar în fața televizorului.

Ce va cuprinde cartea

Memoriile, care vor fi publicate de Penguin Random House, vor aprofunda probabil ruptura dintre Prințul Harry și William, relația sa tulbure cu Charles, părerea sa despre mama sa vitregă, Camilla, și consecințele turbulente ale plecării sale și a lui Meghan din Marea Britanie în 2020.

„Aproape tot ceea ce a făcut Charles în ultimii 20 de ani a fost, într-un fel sau altul, pentru a o face pe Camilla să fie acceptată de public. El o iubește. Este incredibil de protector cu ea și nu ar putea face asta fără ea. Chiar și regina a acceptat în cele din urmă acest lucru”, a declarat sursa, despre care se spune că ar fi un prieten apropiat al Camillei, pentru Daily Beast. De asemenea, aceasta a spus că dacă ar fi trebuit să aleagă între fiul său și Camilla, nu ar ezita să taie legăturile cu Harry.

Editorul de jurnal al Daily Mail, Richard Eden, susține că un nou capitol îi va oferi regelui șansa de a răspunde la poveștile conform cărora a fost „jignit” la funeraliile Elisabetei a II-a. Regele și regina consort vor fi încoronați în cadrul unei ceremonii care va avea loc în Westminster Abbey din Londra, pe 6 mai 2023.