Simona Ionescu / Redactor Șef

Scandalul zilei: Conflict româno-maghiar dincolo de orice așteptare între soacră, noră și nepoata bebeluș

Scandalul zilei: Conflict româno-maghiar dincolo de orice așteptare între soacră, noră și nepoata bebeluș
Conflictele interetnice, din păcate, nu sunt chiar excepții în anumite zone ale lumii, iar România se conformează. De-a lungul anilor, cu toții am văzut la știri subiecte incredibile. Povestea de față întrece orice așteptări.

O soacră și-a ieșit din minți pentru că nepoțica ei, un copil de un an și șase luni, nu vorbește limba maghiară. Clujeanca, în vârstă de 55 de ani și-a bătut nora și nepoata, cu bestialitate, reproșându-i soției fiului ei că nu-și învață fiica limba maghiară. Potrivit actualdecluj.ro, faptele s-au petrecut în 2020 iar instanța, Judecătoria Turda, s-a pronunțat în caz în urmă cu câteva zile.

„Instanţa reţine că inculpata a dat dovadă de o agresivitate ieşită din comun, înţelege să recurgă la comportament agresiv pentru a-şi impune punctul de vedere, inculpata agresând persoanele vătămate în încercarea de o determina pe mamă să îşi înveţe fiica limba maghiară şi dintr-un sentiment de desconsiderare şi ură faţă de faptul că persoana vătămată este româncă”, a fost concluzia instanței.

Soacra i-a reproşat norei că nu o învaţă pe fiica ei maghiara

Nora agresată locuiește în aceeași casă cu soțul și fiica lor minoră, născută în 2019, dar și cu părinții soțului ei. În virtutea „rețetei” clasice a relației soacră -noră, cele două nu s-au prea iubit.

„Pe fondul stării conflictuale dintre cele două familii, inculpata i-a reproşat persoanei vătămate că nu o învaţă pe fiica ei minoră limba maghiară şi a început să îi vorbească urât şi dispreţuitor. Pentru a evita să mai fie subiectul de batjocură al inculpatei, persoana vătămată, având în braţe pe fiica a plecat din curte în casă, cerându-le soacrei şi soţului să discute despre aceste reproşuri. (…)

În aceste împrejurări, inculpata a reacţionat violent şi s-a dus în locuinţă după persoana vătămată şi a început să o lovească cu pumnii şi piciorul peste corp, iar întrucât persoana vătămată o ţinea la acel moment în braţe pe fiica sa , unele din lovituri au atins-o şi pe aceasta, care s-a speriat foarte tare şi plângea”, se arată în motivarea deciziei instanței.

A fost nevoie de intervenția restului familiei pentru a l extrage pe noră și nepoată din mâinile soacrei violente. În cauză  s-a obținut un certificat medico-legal care atestă data agresiunii –  4 iulie 2020 şi faptul că rănile necesită pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale.

În instanță, soacra a susținut că ea ar fi fost bătută de noră

Când a fost audiată în instanță, soacra a negat orice faptă. În cursul urmăririi penale însă, nora a relatat că inculpata i-a reproşat că nu o învaţă pe fiica ei minoră limba maghiară.

În faţa instanţei, victima a relatat că a intrat în casă, iar inculpata a fugit după ea în casă şi a lovit-o cu palmele şi piciorul, a strâns-o de mâini, i-a lovit şi fetiţa peste spate, la un moment dat intervenind soţul care a scos-o din casă pe inculpată.

„Deşi inculpata, prin apărător ales a susţinut în apărarea sa că ar fi săvârşit faptele în legitimă apărare, instanţa nu poate reţine această susţinere, probatoriul adminstrat în cauză relevând fără echivoc că inculpata cu ură, răutate şi desconsiderare s-a dus după persoanele vătămate cărora le-a aplicat o corecţie fizică pentru că ar fi avut în vedere criticile formulate referitoare la etnie şi învăţarea limbii maghiare”, a arătat instanța.

Judecătorul de la Turda a lăsat-o pe soacra bătăușă în libertate

În ciuda violențelor evidente și a faptului că s-a obținut certificat medico-legal care probează infracțiunea, Judecătoria Turda, care a pedepsit-o pe inculpată la șapte luni de închisoare, a decis suspendarea executării pedepsei. Instanța a decis că soacra violentă nu trebuie să stea după gratii, nefiind un pericol pentru ce din jurul ei.

Motivul instanței e aproape halucinant: judecătorul susține că „inculpata este în vârstă de 55 ani, nu prezintă o periculozitate care să justifice o pedeapsa cu executare, scopul legal al pedepsei aplicate poate fi realizat cu maximă eficienţă printr-un tratament sancţionator mai blând si apreciindu-se că, îndreptarea acestuia poate avea loc şi fără executarea efectivă”.

Sursa foto: Pixabay

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre