Simona Ionescu / Redactor Șef

Se face lumină în dosarul fetei incendiate. Procurorul general a trimis controlul peste anchetatorii mehedințeni

Se face lumină în dosarul fetei incendiate. Procurorul general a trimis controlul peste anchetatorii mehedințeni
Procurorul general vrea să vadă cum stau lucrurile la Parchetul din Vânju Mare, acolo unde o tânără care a fost incendiată de fostul iubit l-a acuzat inițial pe acesta de viol. Potrivit ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, starea fetei în vârstă de 17 ani este critică.

Procurorul general, Gabriela Scutea, a cerut un control privind instrumentarea dosarului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vânju Mare deschis după ce tânăra de 17 ani din Mehedinți care a fost incendiată de un bărbat l-a acuzat pe acesta de viol.

”În contextul interesului generat în spațiul public de cauza privind minora victimă a tentativei de omor prin incendiere din județul Mehedinți, precizez că, pe baza informării preliminare transmise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, am dispus efectuarea unui control cu privire la instrumentarea dosarului Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare în care au fost formulate acuzații de viol.

Scopul controlului îl constituie clarificarea demersurilor realizate de la formularea plângerii și până în data de 12 iunie 2020, în special în ceea ce privește actele referitoare la persoana vizată de acuzații”, se arată într-un mesaj al procurorului general la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, citat de Ziare.com.

Procurorul general menționează că a cerut și Poliției Române să facă verificări, adăugând că va continuă să acționeze „în vederea îndrumării din partea PICCJ, în condițiile legii, a colegilor procurori, pentru stabilirea unor practici unitare în investigarea infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale cu victime minore, precum și pentru realizarea controlului ierarhic de către procurorii cu funcții de conducere, în scopul aflării adevărului, cu rol activ”, mai arată sursa citată.

Incidentul s-a produs în localitatea Dârvari, județul Mehedinți. Un bărbat de 45 de ani, care fusese condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea a cinci oameni, a fost eliberat după  25 de ani de detenție. Revenise din Olanda și ar fi trebuit să se afle în autoizolare. Acesta nu era localnic, a ajuns în satul mehedințean că să locuiască acasă la un individ cu care se cunoscuse în pușcărie. Din aceeași perioadă, a început să vorbească, pe intrernet, cu victima.

În 11 iunie, fata l-a reclamat pe bărbat pentru viol, însă examenul medico-legal nu a confirmat urmele unei agresiuni sexuale, susțin surse judiciare. Fata a fost dusă într-un centru de protecție socială, de unde a fost scoasă apoi de către familie. Ulterior, bărbatul a întâlnit-o și i-a dat foc, după ce a turnat benzină pe ea. Acesta a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre