În contextul în care Londra a anunţat că va anula „Săptămâna Modei” din debutul anului 2021, Milano a confirmat, săptămâna aceasta, că va organiza cele două ediţii ale sale, programate în ianuarie şi februarie, cu o platformă digitală bogată în evenimente, informează AFP.
„Confirmăm datele din calendarul nostru. Aceste show-uri vor deveni mai degrabă digitale sau mai degrabă în format fizic în funcţie de evoluţia pandemiei”, a declarat Carlo Capasa, preşedintele Camerei italiene de modă, cu ocazia celei de-a 25-a ediţii a Summitului Pambianco, difuzată online.
Următoarea ediţie a Săptămânii Modei de la Milano, dedicată colecţiilor masculine de toamnă-iarnă pentru sezonul 2021 – 2022, este programată în perioada 15 – 19 ianuarie. Ulterior, ediţia dedicată colecţiilor feminine va avea loc în perioada 23 februarie – 1 martie.
Britanicii au decis să nu riște. Moda trece pe locul doi
La Londra, British Fashion Council a anulat apropiata sa ediţie masculină din luna ianuarie, din cauza pandemiei de COVID-19, a Brexitului şi a unei dorinţe a organizatorilor de a regândi formatul acestui eveniment. Ediţia următoare, dedicată în mod tradiţional colecţiilor feminine, este programată în perioada 19 – 23 februarie, iar creatorii au fost încurajaţi să participe.
Pandemia schimbă prezentările de modă
Din cauza pandemiei, Milano a adoptat începând din această vară un format digital de desfăşurare, care include doar câteva prezentări de modă în format fizic.
Carlo Capasa a subliniat că precedenta Săptămână a Modei de la Milano, o ediţie supranumită „figitală”, organizată în septembrie 2020 – în timpul căreia au fost prezentate 156 de colecţii prin defilări şi un spaţiu de tip show-room (cu 300 de mărci participante) – a generat „45 de milioane de vizualizări, un record absolut şi incredibil, care au făcut din Milano prima platformă consacrată Săptămânii Modei din lume prin prisma vizionărilor online”.
El numește evenimentul „o operaţiune de rezistenţă italiană”, dar recunoaște că, totuși, „dar sentimentul de a atinge şi simți din modă este de neînlocuit”.
Moda, o industrie cu pierderi imense
Moda, a doua industrie manufacturieră din Italia, a fost, la fel ca întregul sector la nivel mondial, grav afectată de consecinţele generate de pandemia de coronavirus. O anchetă realizată de Confindustria Moda, principala organizaţie patronală din acest sector, industria modei italiene a pierdut 29 de miliarde de dolari – în termeni care ţin de cifra de afaceri – în primele nouă luni ale anului 2020. Apoi au urmat alte pierderi.
Italia realizează 41% din producţia europeană de modă şi accesorii, devansând cu mult Germania (aproape 12%) şi Franţa (8%), şi peste 60% din producţia de articole de lux la nivel mondial.
Sursa foto: Instagram
Exclusiv. Bianca Drăgușanu, amenință pe față: „Vă fac muci. La pachet. Vă împachetez pe toate!”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook