Specialiștii spun că există o mulțime de informații care sunt ascunse în mișcările câinilor. În așa fel, există curiozități pe care oamenii nici nu s-au gândit că pot caracteriza acest animal.

Câinii pot memora aproximativ 200 de cuvinte

Primul la care ne gândim când este vorba de memorarea cuvintelor, este papagalul. Dar nu doar această pasăre știe să reacționeze la cuvinte sau să le înțeleagă. În urma mai multor cercetării a fost descoperit că acești patrupezi pot memora aproximativ 200 de cuvinte. Bine înțeles, o bună parte din cuvintele pe care le va reține vor fi legate de mâncare, jucării sau plimbările pe care le iubește la nebunie.

Motivul pentru care câinii își i-au mâncarea și pleacă în alt loc

Specialiștii au ajuns la concluzia că există două motive pentru care câinele se retrage să mănânce în alt loc gustarea lui, nu acolo unde i-ai pus tu.

Primul motiv pornește încă din perioada în care aceste animale nu erau domesticite și aveau o frică ca nimeni să nu le ia mâncarea. Din acest motiv, se retrăgeau într-un loc mai sigur în care nimeni nu o să intervină în timp ce mănâncă. În prezent, câinii cred că stăpânul este mai puternic decât ei și le pot lua mâncarea. Așa că decid să își găsească un alt loc mai sigur.

Al doilea motiv, poate fi legat de faptul că nu le place mirosul din vasul în care este mâncarea. În așa fel, specialiștii recomand că ar trebuie să-i schimbi castronul.

De ce câinii se uită foarte adânc în ochii stăpânului?

Un alt lucru curios despre câini este faptul că sunt singurele animale de pe pământ care se pot uita adânc în ochii stăpânului și să elibereze oxitocină, care mai este numit și hormonul dragostei. Medicii au descoperit că acest fenomen se poate întâmpla între doi îndrăgostiți sau poate chiar între un copil și un părinte. Dar se pare că acești patrupezi uitându-se în ochii stăpânului își arată dragostea și afecțiunea față de el.

Sunt excluse situațiile în care un câine străin privește adânc în ochii unui om. Acest gest este desul de periculos.Câinele poate deveni agresiv dacă vede că omul îi răspunde cu aceeași privire. Această excepție arată că animalul analizează dacă ființa umană este periculoasă sau nu, dar nicidecum nu este vorba de afecțiune și dragoste.

Boris Johnson, în mijlocul unui scandal. Fosta amantă face dezvăluiri șocante

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp