Simona Ionescu / Redactor Șef

Doisprezece pași pentru starea de bine a familiei, explicați de psihoterapeuta Julia Samuel

Doisprezece pași pentru starea de bine a familiei, explicați de psihoterapeuta Julia Samuel
Oamenii învaţă cel mai bine prin intermediul poveștilor, este de părere psihoterapeuta Julia Samuel. Ea expune în cartea Fiecare familie are o poveste. Cum moștenim dragostea și pierderea, recent apărută la Editura Trei, în colecția Psihologia pentru Toți, poveștile de viață ale membrilor din opt familii și demersurile sale terapeutice pentru a-i sprijini în vindecarea și schimbarea relațiilor disfuncționale.

Desfășurate pe parcursul mai multor generații, aceste povești, în care iubirea și suferința se împletesc, scot la iveală, în opt studii de caz, unele dintre cele dificile aspecte emoționale, grupate în opt teme existențiale majore. Însă, pe cât de diferite sunt aceste teme pe care le vor descoperi cititorii, pe atât aspectele comune care le apropie vorbesc despre speranță, posibilitatea vindecării și astfel despre eliberarea unor imense poveri mentale și emoționale, purtate cu greu de-a lungul generațiilor.

Unul dintre aceste aspecte îl reprezintă expunerea, efortul și dedicarea cu care membrii acestor familii s-au implicat în procesul terapeutic: „În fiecare dintre aceste povești, pe măsură ce își exprimau suferinţa, clienţii mei descopereau că ceva se schimba odată ce erau ascultaţi și întâmpinaţi cu compasiune, iar acea schimbare avea un efect reparator. Când s-au putut îndrepta spre ei înșiși și spre ceilalţi cu sinceritate, au urmat empatia și vindecarea. Legăturile lor firești de iubire au fost restabilite”.  

Cel de-al doilea aspect, născut în urma acestor ședințe de terapie, este un ghid, alcătuit din doisprezece pași care pot reda starea de bine a familiei. Explicarea pe larg a acestora, alături de includerea celor opt povești de familie pot fi folositoare cititorilor preocupați de acest subiect și de a reflecta asupra unei baze sănătoase de interacțiune cu membrii familiei.

În opinia terapeutei britanice, este util să:

1.               Fiți îngăduitori cu voi înșivă, pentru că ajută să avem la fel de multă compasiune faţă de noi înșine cum avem faţă de cei pe care îi iubim. A fi deschis faţă de cei apropiaţi, dezvăluind cine suntem cu adevărat sub măștile noastre, este ceea ce, în cele din urmă, ne permite să ne simţim mai conectaţi și mai încrezători.

2.               Comunicați unii cu ceilalți în mod deschis și eficace. Să știm că și noi contăm este o nevoie esenţială în relații. Iar comunicarea deschisă este aceea în care ascultarea este la fel de importantă ca exprimarea, unde toate sentimentele, ideile, punctele de vedere și opiniile sunt permise.

3.               Învățați să vă certați eficient, pentru că nu există relaţii apropiate fără neînţelegeri. Tocmai prin dezvoltarea puterii de a suporta și gestiona aceste dezacorduri și neînţelegeri învăţăm despre noi înșine și despre celălalt. Trebuie să permitem exprimarea sentimentelor ostile, furioase, dificile și pline de gelozie: când le ţinem pentru noi, ele capătă amploare și se transformă în simptome fizice sau probleme emoţionale.

4.               Permiteți și diferențe de opinii. În familiile care permit o contribuţie variată din partea tuturor membrilor lor și nu urmează o singură cale „corectă”, va exista o bază mai profundă de sprijin reciproc în eventualele situaţii dificile, așa cum acestea tind să apară întotdeauna. Punctele de vedere înguste asigură doar un sprijin superficial.

Coperta cărții, apărută la Editura Trei

5.               Inițiați de cinci ori mai multe interacțiuni pozitive decât negative, în care fiecare membru al familiei, inclusiv voi, să se simtă respectat, apreciat și ascultat.

6.               Stabiliți limite între voi, pentru sănătatea fizică și psihică. Aceste limite vor fi adaptate și modificate pe parcursul vieţii unei familii.

7.               Țineți cont de dinamica puterii.  Pentru ca o familie să funcţioneze cu succes, fiecare membru, indiferent de vârstă, trebuie să simtă că are capacitate de acţiune în propria viaţă, că sentimentele și gândurile sale sunt luate în considerare și au valoare în acele decizii.

8.               Faceţi‑vă timp pentru distracție. Poate fi vorba despre activităţi simple, cum ar fi vizionarea unui film împreună, jucatul unui joc sau pregătirea unui tort. Astfel se poate elibera tensiunea și-i poate permite bucuriei să izvorască din plăceri simple și ludice.

9.               Transformați obiceiurile în ritualuri. Fiinţele umane sunt produse ale obișnuinţei și este util să transformăm obiceiurile familiale în ritualuri semnificative: acestea dau suflet familiilor.

10.            Permiteți schimbarea în interiorul familiei. Oricât de dificil ar fi, trebuie să ieșim din zona noastră de confort și să permitem schimbării să ne transforme. Rigiditatea poate transforma familiile în unităţi fragile, ceea ce favorizează apariţia rupturilor.

11.            Reflectați asupra propriei voastre persoane și asupra tiparelor familiale. Capacitatea fiecărui membru al unei familii de a privi în interior și la exterior în mod reflexiv, de a reflecta la ceea ce gândește, reprezintă o componentă importantă pentru familiile sănătoase.

12.            Comportați‑vă cu ceilalți așa cum vă doriți să se comporte ei cu voi. Fiecare membru al familiei noastre învaţă de la noi, prin acţiunile și alegerile noastre, prin modul în care comunicăm și maniera în care ne trăim viaţa. Iubirea în familie se manifestă atât prin ceea ce facem, cât și prin însăși prezenţa noastră. 

 Speranţa mea este că, în timp ce citiţi sau după ce aţi citit cele opt studii de caz, vă veţi regăsi în ele și veţi alege de acolo câteva idei și metode prin care să puteţi schimba tiparele existente deja în familiile voastre și să vă acordaţi mai mult spaţiu pentru dezvoltare. Poate că prin universalitatea experienţelor de viaţă pe care le-am descris aici mi-am dorit cel mai mult să arăt că nu suntem singuri, să vedeţi prin multiplele straturi care formează viaţa acestor familii că nu doar voi treceţi prin momente dificile și că, de fapt, toţi ne confruntăm cu versiuni diferite ale unor probleme similare„, încheie autoarea cărții Fiecare familie are o poveste. Cum moștenim dragostea și pierderea.

 Julia Samuel este psihoterapeut, formată în tradiția psihoterapiei centrate pe persoană. Are o experiență de peste 30 de ani în lucrul cu pacienți, atât în sistemul național britanic de sănătate, cât și în practică privată. De aceeași autoare, la Editura Trei a mai apărut și cartea „O să treacă și asta. Povestiri despre schimbare, criză și începuturi pline de speranță„, în format tipărit și e-book.

(prezentare transmisă de Camelia Cavadia, Editura Trei)

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre