Potrivit tradiției, vâscul se va agăța deasupra ușii de la intrare a casei și este considerat nu doar simbolul dragostei și al armoniei, ci și al curățeniei spirituale și la armoniei. Vechiul obicei spune că cei care se vor săruta sub vâsc în noaptea dintre ani vor avea fericire în cuplu și se vor bucura de iubire tot anul. Ba chiar spune tradiția, fetele care nu vor face acest lucru vor avea ghinion în dragoste și chiar e posibil să rămână nemăritate.
Alungă cearta din cuplu
Tot tradiția spune că vâscul are și rolul de a alunga cearta dintre cupluri, dacă cei doi îndrăgostiți se vor întâlni sub vâsc. Pur și simplu, ca printr-o minune, nu va mai exista nici un gând rău și iubirea își va lua locul în inimile lor. Nu doar în România tinerii se sărută sub vâsc ci și în alte țări, unde acest obiecei se practică și în ziua de Crăciun.
Vâscul are și rolul de a alunga duhurile rele. De altfel druizii aveau obiceiul să taie vâscul doar cu o seceră de aur, apoi îl înveleau într-o mantie albă. Apoi jertfeau doi tauri albi și înălțau rugi către zei, pentru ca tot răul să plece.
Efectele vâscului țin doar cât are bobițele albe
Un lucru puțin cunoscut este faptul că vâscul își păstrează virtuțiile fantastice atâta timp cât are bobițele albe. În momentul în care acestea se usucă, toate proprietățile acestei fantastice plante, dispar.
Despre acest lucru a vorbit și autorul american Washington Irving descriind o imagine de Crăciun în anul 1820: ”De Crăciun, vâscul este agățat în case și bucătării. Sub el, băieții au privilegiul de a săruta fetele, rupând, la fiecare sărut, câte o bobiță. După ce toate bobițele au fost rupte, privilegiul încetează.”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook