Simona Ionescu / Redactor Șef

Selly iese la atac. Planul cu care va revoluționa învățământul

Selly iese la atac. Planul cu care va revoluționa învățământul
Selly se ține de cuvânt și încearcă revoluționarea sistemului de învățământ românesc, așa cum a promis după Bac. El a înaintat o scrisoare deschisă către ministrul Educației și către premierul Ludovic Orban în care prezintă patru soluții pentru reformarea sistemului de educație din România.

Documentul a fost postat și pe pagina sa de Facebook și pe contul de Instagram, unde, în numai câteva ore, a adunat sute de mii de aprecieri și comentarii. Selly îi încurajează și pe alți tineri să adere la această cauză.

Selly a trimis scrisoarea deschisă către ministrul Educației, Monica Anisie, și premierul Ludovid Orban, punctând patru soluții pentru schimbarea sistemului de educație din România. Aceasta urmează mai multor postări pe conturile de socializare și  mai multor vlogg-uri în care vorbește despre neregulile din școala românească, despre cât de învechit e sistemul dar și despre viziunea lui asupra modului în care aceasta ar trebui să funcționeze.

Selly a acuzat imediat după bac învățământul românesc

„Ce învăţăm noi la şcoală nu are legătură cu realitatea, şi asta este o mare mare problemă. Şi nu am inventat eu asta, există oameni mult mai inteligenţi decât mine care au aceeaşi părere.

Uitaţi-vă puţin cum se schimbă lumea din jurul vostru, gândiţi-vă puţin la ce telefon aveaţi acum 10 ani, de exemplu, şi ce telefon aveţi acum. Gândiţi-vă efectiv cum arăta lumea din jurul vostru acum 20 de ani şi cum arată acum, la cât de mult a avansat tehnologia.


Moda noului sezon, din materiale reciclate

Calendar Ortodox. Azi e ziua sfântului adolescenților care călărea leii


Sau acum 30 de ani, cât de dificil era să iei legătura cu cineva care era de partea cealaltă a Pământului şi cum, acum, cu un singur click îi putem vedea şi auzi la o calitate foarte bună. Şi în lumea asta super modernă, super digitalizată, unde lucrurile se schimbă foarte, foarte repede, lucrurile pe care noi le învăţăm la şcoală au rămas aceleaşi cam de 30 de ani încoace.

Şi din cauza asta, când ieşi pentru prima dată pe poarta liceului cu BAC-ul luat şi cu diploma în mână, ai ieşit perfect pregătit în 2020 pentru anul 1990. Asta gândindu-ne că era actual ce se preda atunci, dar nu prea cred“, a mai spus Selly în prima postare pe acest subiect.

Andrei Șelaru, alias Selly, este fiul unui cuplu modest din Craiova. Mama sa  e profesoară de matematică, iar tatăl inginer silvic. Interesat de mic de tot ceea ce înseamnă online, a ajuns înainte de a împlini 18 ani, să câștige un milion de dolari și este cel mai de succes vlogger din România.

Soluțiile lui Selly transmise Guvernului

Scrisoarea deschisă  a tânărului are în vedere aspecte precum reducerea cantității de teme pentru acasă, așa încât elevii să aibă timp pentru „joacă și creativitate”, schimbarea modului de predare al profesorului într-o formă atractivă, cu implicarea elevilor, schimbarea programei școlare, ce ar trebui să conțină educație financiară și civică și înlocuirea manualelor „învechite” cu materiale digitale.

Puteți citi textul scrisorii mai jos:

 

View this post on Instagram

 

CINE VREA SA SCHIMBAM SCOALA DIN 🇹🇩? Va rog sa cititi aceasta scrisoare si, daca sunteti de acord cu mesajul meu, sa o postati si voi pe wall, story, FB, oriunde, cu #VremOScoalaCaAfara #EducatiaSchimbaTot, sa o trimiteti la guvern, sa o trimiteti prietenilor. Daca aceasta scrisoare are o imensa sustinere le va fi imposibil sa ne ignore. Scoala din Romania scoate, in prezent, analfabeti functionali pe banda rulanta. De ce e mai important sa memorezi pagini intregi de comentarii decat sa inveti despre bani, economie, institutiile statului, sanatate, drepturile si obligatiile tale? Am intrat in sistemul de invatamant in 2008, am terminat liceul in 2020. Eu m-am schimbat, dar de 12 ani sistemul de invatamant a ramas exact la fel, trist si orientat spre trecut. SHARE daca vrei sa avem o scoala ca in 2020! #VremOScoalaCaAfara #EducatiaSchimbaTot

A post shared by SELLY (@selly) on

Mesajul vloggerului

„CINE VREA SA SCHIMBAM SCOALA DIN 🇹🇩? Va rog sa cititi aceasta scrisoare si, daca sunteti de acord cu mesajul meu, sa o postati si voi pe wall, story, FB, oriunde, cu #VremOScoalaCaAfara #EducatiaSchimbaTot, sa o trimiteti la guvern, sa o trimiteti prietenilor. Daca aceasta scrisoare are o imensa sustinere le va fi imposibil sa ne ignore. Scoala din Romania scoate, in prezent, analfabeti functionali pe banda rulanta.

De ce e mai important sa memorezi pagini intregi de comentarii decat sa inveti despre bani, economie, institutiile statului, sanatate, drepturile si obligatiile tale? Am intrat in sistemul de invatamant in 2008, am terminat liceul in 2020. Eu m-am schimbat, dar de 12 ani sistemul de invatamant a ramas exact la fel, trist si orientat spre trecut. SHARE daca vrei sa avem o scoala ca in 2020! #VremOScoalaCaAfara #EducatiaSchimbaTot”, este o parte din mesajul vloggerului postat alături de scrisoarea deschiosă pe social media.

Andrei Șelaru, alias Selly, este fiul unui cuplu modest din Craiova. Mama sa  eprofesoară de matematică, iar tatăl inginer silvic. Interesat de mic de tot ceea ce înseamnă online, a ajuns înainte de a împlini 18 ani, să câștige un milion de dolari și este cel mai de succes vlogger din România.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre